Sari direct la conținut

LIVE, luni, ora 19 – ​Adina Pintilie laureata Ursului de Aur 2018 cu filmul Touch me Not. LIVE pe Facebook/Perspektiva și Facebook/Hotnews.ro

HotNews.ro
Adina Pintilie LIVE LUNI, ora 19, Foto: Hotnews
Adina Pintilie LIVE LUNI, ora 19, Foto: Hotnews

Câștigător al Ursului de Aur și al premiului pentru Cel Mai Bun Film de Debut la Berlinale, TOUCH ME NOT va fi lansat oficial în cinematografe pe 15 martie 2019 în cadrul Festivalului Internațional de Drepturile Omului ONE WORLD Romania. Până la momentul lansării, ai luni, ora 19, pe Facebook/Perspektiva și Facebook/Hotnews.ro LIVE cu Adina Pintilie, regizorul filmului. Până la momentul lansării ai luni, ora 19, pe Facebook/Perspektiva și Facebook/Hotnews.ro LIVE cu Adina Pintilie, regizoarea filmului. Adina Pintilie la #CabinetuldePerspektive. Tu ai întrebări?

TRAILER LANSARE ÎN ROMÂNIA:

CITĂM DIN COMUNICATUL DE PRESĂ AL FILMULUI:

Lansarea va fi însoțită de seria de dezbateri publice POLITICILE CORPULUI, în care protagoniștii filmului, activiști pentru drepturile omului din toate colțurile Europei, vor intra în dialog direct cu publicul român despre subiectele sensibile și de actualitate explorate în film.

Cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Uniunii Cineaștilor din România, dezbaterile TOUCH ME NOT – Politicile Corpului au însoțit impresionanta călătorie internațională a filmului în cele mai importante festivaluri de film ale lumii, precum și pricipalele lansări în cinematografe din Europa și America de Nord, fiind găzduite de evenimente și instituții prestigioase, precum MoMA (Muzeul de Artă Modernă din New York), ICA (Institutul de Artă Contemporană din Londra), festivalurile internaționale de film Karlovy Vary, Viennale, IDFA Amsterdam, BFI London etc.

„Corpul nostru, intimitatea, sexualitatea sunt aspecte esențiale ale vieții și identității noastre, totuși ne este atât de greu să vorbim despre ele, fiind înconjurate de atâtea tabuuri și blocaje. TOUCH ME NOT este o invitație la dialog”, spune cineasta Adina Pintilie. „Te invită pe tine, spectatorul, să îți pui la îndoială propriile idei despre intimitate, sexualitate, corp, să fii curios despre Celălalt, care e diferit de tine, și să-ți exerciți capacitatea de empatie, de a te pune în Celuilalt.”

OFFICIAL TRAILER

Prin controversă intensă pe care a stârnit-o, chiar de la premiera mondială de la Berlinală, TOUCH ME NOT deschide un spațiu de auto-reflecție, trecând dincolo de cinema, în zona dezbaterii publice, și devenind mai mult decât un film: o experiență transformativă. Seria de dezbateri TOUCH ME NOT—Politicile Corpului extinde procesul auto-reflexiv declanșat de film, creând un spațiu de dialog deschis despre subiecte precum: granițele personale, corpul ca un „câmp de luptă” al ideologiilor, alteritatea, intimitatea și dizabilitatea, fluiditatea genurilor, frumusețea non-normativă, libertatea personală.

MANEKINO FILM, producătorul și distribuitorul TOUCH ME NOT în România, își propune să aducă acasă acest spațiu de auto-reflecție și transformare printr-o serie de avanpremiere speciale însoțite de dezbaterile POLITICILE CORPULUI, programate în luna martie a acestui an și realizate cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, DACIN SARA și Institutului Goethe.

TOUCH ME NOT a fost nominalizat pentru European Discovery – Prix FIPRESCI în cadrul prestigioaselor Premii ale Academiei Europene de Film, așa numitele „Oscaruri Europene”. Începând cu luna octombrie a anului trecut, filmul a fost lansat în cinematografele din Franța, Germania, Marea Britanie, Austria, Olanda, Polonia, Grecia, Danemarca, Elveția, SUA, urmând să aibă premiera cinematografică în alte peste 25 de țări pe parcursul lui 2019. TOUCH ME NOT a fost selectat în peste 50 de festivaluri prestigioase din întreaga lume, printre care Toronto, Karlovy Vary, Viennale, BFI Londra, Sydney, Amsterdam, Sarajevo, Sevilia, Thessaloniki, Ierusalim, São Paulo, Rio de Janeiro, Mumbai, Montreal etc. și s-a bucurat de o primire extraordinară din partea unora dintre cele mai importante publicații și voci critice internaționale: INDIEWIRE „De un umanism radical… imposibil de clasificat.” LES INROCKUPTIBLES „Un film cum nu ați mai văzut… Cinema-ul ca experiență terapeutică.” LIBÉRATION „Redescoperă ce înseamnă frumusețea!” DIE ZEIT „O nesfârșită inițiere în atingere… Noi înșine, privitorii, devenim participanți în acest proces de căutare interioară” Stephanie Zacharek (TIME Magazine) „Un dar incredibil. Un film superb, cu totul neconvențional, despre conexiunea umană.” SIGHT & SOUND „De un curaj extraordinar. O celebrare a sexualității, cu curiozitate și deschidere.” KINO ZEIT „Intim, profund… Nu e doar un film, e o călătorie de auto-cunoaștere.” LA VANGUARDIA „Fascinant, radical, inovativ… O abordare revoluționară a adevăratei naturi a sexualității.” CRITERION „Una dintre marile descoperiri ale anului.” TÉLÉRAMA „Îți pune la încercare limitele și tabuurile.” DIE WELT „Cei care vor avea curajul să-l trăiască până la capăt vor fi răsplătiți cu o nouă perspectivă asupra lumii.”

Cu muzică semnată de legendara trupă Einsturzende Neubauten, TOUCH ME NOT aduce laolaltă protagoniști din întreaga Europă: Laura Benson (Marea Britanie/Franța), Tómas Lemarquis (Islanda/Franța), Christian Bayerlein (Germania), Grit Uhlemann (Germania), Hanna Hofmann (Germania), Seani Love (Marea Britanie/Australia), Irmena Chichikova (Bulgaria), Dirk Lange (Germania). Imaginea este semnată de George Chiper Lillemark (România), designul de sunet de Dominik Dolejsi (Cehia), compozitor: Ivo Paunov (Bulgaria), scenografia: Adrian Cristea (România), costume: Maria Pitea (România).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro