Sari direct la conținut

Liviu Dragnea a votat și pentru referendum: Nu văd de ce este o surpriză. Tot timpul am susținut temele

HotNews.ro
Liviu Dragnea la vot, Foto: Captura Digi 24
Liviu Dragnea la vot, Foto: Captura Digi 24

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a votat duminică seară, în jurul orei 19.30, la Liceul Jean Monnet, la alegerile europarlamentare și referendum. Acesta a declarat că nu vede de ce este o surpriză că a votat la referendum, pentru că ”am spus tot timpul că susține temele de la referendum”. El este așteptat după vot la sediul PSD Băneasa, unde cel mai probabil va anunța candidatul la alegerile prezidențiale.

Liviu Dragnea a luat în cabină toate cele trei buletine de vot și a votat atât pentru europarlamentare, cât și pentru referendum.

”Nu văd de ce este o surprinză, am spus tot timpul că susțin temele de la referendum. Dacă nu aș fi vrut să votez nu aș fi spus dinainte că susțin aceste întrebări. Nu este o zi tristă, este o zi bună, au venit omeni la vot. Îmi pare rău că au fost cozi atât de mari. În diaspora, ar trebui să îi întrebăm pe ambasadorii care au fost numiți în Spania, Italia, Marea Britanie, de ce nu au încercat să îi direcțieze în secțiile de vot unde nu e nimeni”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă Irina, prietena lui, a votat, acesta a spus că a votat dimineață în Drumul Taberei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro