Sari direct la conținut

Liviu Dragnea l-a prezentat pe "viitorul presedinte al tarii" – Victor Ponta

HotNews.ro

Presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Calarasi, in cadrul unui miting electoral al Aliantei PSD-UNPR-PC pentru europarlamentare ca el este cel care conduce campania electorala si o face inclusiv prin SMS-uri.

„Spre supararea unora o sa conduc si aceasta campanie electorala, inclusiv folosind reteaua de SMS-uri”, a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

La finalul discursului sau, dupa ce Liviu Dragnea a obtinut de la participantii la miting raspunsuri afirmative la mai multe intrebari, acesta i-a dat cuvantul premierului Victor Ponta, prezentandu-l drept viitorul presedinte al tarii.

„Sunteti pregatiti de campanie? (…) Sunteti hotarati sa nu cedati? (…) Sunteti hotarati ca in noiembrie alaturi de Victor Ponta sa facem dreptate pana la capat? (…) Atunci dati-mi voie sa-l invit pe viitorul presedinte Victor Ponta”, a spus Dragnea.

La miting au participat peste 2.000 de oameni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro