Sari direct la conținut

Liviu Dragnea: Mare minune sa nu apara vreun nebun care sa-mi faca si mie un denunt/ Dragnea spune ca obiectivul sau este PSD, dar nu exclude ca ar fi interesat de functia de premier

HotNews.ro
Liviu Dragnea la Antena 3, Foto: Captura Antena 3
Liviu Dragnea la Antena 3, Foto: Captura Antena 3

Presedintele interimar al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat miercuri seara, la Antena 3, ca se asteapta ca pe numele sau sa apara, in perioada imediat urmatoare, un denunt la Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

„Mare minune sa nu apara vreun nebun care sa imi faca si mie un denunt. Supararea este foarte mare dupa ziua de ieri, dupa ce motiunea de cenzura a picat. Orice este posibil. Orice nebun poate sa vina sa faca un denunt pus de nu stiu cine, dar procurorii vor cerceta, vor verifica”, a afirmat Dragnea, potrivit Agerpres.

Dragnea sustine ca dosarul „Referendumul” nu pune presiune asupra deciziilor pe care le ia

Liviu Dragnea sustine ca deciziile politice pe care le adopta nu sunt influentate de dosarul „Referendumul”, aflat pe rol la Inalta Curte de Casatie si Justitie. El a declarat, miercuri seara, intr-o emisiune la Antena 3, ca procesul pe care il are la instanta suprema nu pune presiune asupra sa.

„Nu am nicio presiune. Toate discursurile, toate luarile de pozitie, toate deciziile pe care le iau nu sunt influentate absolut deloc de niciun fel de presiune, nici din cauza procesului, nici din cauza altor factori”, a afirmat Dragnea, potrivit Agerpres.

Intrebat daca a luat in calcul toate ipotezele cu privire la solutia magistratilor in dosarul „Referendumul”, Dragnea a spus ca nu ia in calcul nicio varianta, sustinand ca obiectivul sau principal este sa castige presedintia partidului.

„Nu ma obosesc. Nu ma gandesc la niciun fel de varianta. Am un obiectiv la partid pe care il duc la capat, pana cand pot sa il duc la capat. Nu fac greseala sa fac tot felul de constructii, scenarii, ce se intampla daca …, ce se intampla daca …”, adaugat Liviu Dragnea.

Dragnea spune ca obiectivul sau este PSD, dar nu exclude ca ar fi interesat de functia de premier

Presedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a mai declarat miercuri seara, la Antena 3, ca obiectivul sau este castigarea alegerilor locale si parlamentare de PSD, insa, nu a exclus ca, dupa scrutinul din 2016, sa fie interesat si de functia de premier, noteaza Mediafax.

„Obiectivul meu pentru anul 2016, unul dintre obiective, este pregatirea partidului pentru cele doua scrutine importante alegerile locale si alegerile parlamentare”, a declarat, , Liviu Dragnea, intrebat daca odata ce va ajunge presedintele PSD va viza si functia de premier.

La insistentele moderatorului privind interesul sau pentru ocuparea functiei de premier, din 2016 incolo, Dragnea a spus: „Nu stiu, sa ajungem acolo. Nu o sa spun ca ma intereseaza, nici nu o sa spun ca nu ma intereseaza. Calculul meu este PSD”.

Dragnea a mai afirmat ca un astfel de calcul ar fi abordare gresita, adaugand ca important este ca PSD sa castige alegerile locale si parlamentare din anul 2016.

„Cred ca ar fi o abordare gresita sa imi fac eu calcule pentru 2017 sau 2018. Cel mai important este ca la finalul anului viitor sa fim partidul castigator al alegerilor, dupa care se pot face foarte multe calcule. Pana atunci, niciun calcul”, a mai comentat presedintele interimar al PSD si unic candidat la sefia partidului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro