Sari direct la conținut

Liviu Dragnea: Nu il avem pe liste pe Alexandru Cautis. Nici pe Lavinia Sandru. Listele le semnez eu, iar grila este foarte dura

HotNews.ro

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara, la Antena 3, ca ziaristul Alexandru Cautis, care a anuntat ca va candida la alegerile parlamentare pe listele PSD Constanta, nu se afla pe listele de candidati ale partidului. „Nici dl Cautis, nici dna Lavinia Sandru. Am vazut si eu ca se da ca stire (…) Listele le semnez eu si grila este foarte dura”, a spus Dragnea.

„Am inteles ca ar veni aceasta propunere de la Constanta. L-am sunat pe presedintele PSD Constanta, care e in spital, tocmai astazi. Maine o sa incerc sa vad despre ce e vorba. N-am reusit sa vorbim astazi, cred ca maine o sa vorbim”, a spus Dragnea, intr-o interventie telefonica la Antena 3, cu privire la anuntul ziaristului Alexandru Cautis potrivit caruia va candida la alegerile parlamentare pe listele PSD.

Intrebat de Mihai Gadea daca ar semna vreodata listele partidului care sa-l includa si pe Alexandru Cautis, Dragnea a raspuns: „Ar fi cel putin ciudat, daca nu chiar exotic, sa fim colegi de liste”.

„Deocamdata nu il avem pe liste nici pe dl Cautis, nici pe dna Lavinia Sandru. Am vazut si eu ca se da ca stire sigura. Eu o spun cu modestie, asa, ca presedinte de partid mic: listele le semnez eu si grila este foarte dura, grila pe care am impus-o. Nu le semnez legat la ochi, nu le semnez dormind… Listele pe care le voi semna eu sunt liste in care cred, trebuie sa cred in fiecare om care apare acolo, care va reprezenta PSD-ul”, a sustinut Liviu Dragnea.

Antena 3 mentionase anterior ca, potrivit unor informatii pe surse, si Lavinia Sandru ar urma sa candideze pentru social-democrati, pe listele PSD Bucuresti.

Ziaristul Alexandru Cautis (fost Kamizake, actualmente invitat semi-permanent la Realitatea TV) a anuntat pe contul sau de Facebook ca va candida la alegerile parlamentare pe listele PSD Constanta. El a afirmat ca „eu m-am dus si am solicitat acest lucru lui Felix Stroe, nu invers”.

Decizia este surprinzatoare in contextul in care Cautis l-a acuzat in luna octombrie 2015 pe seful PSD Liviu Dragnea ca s-ar fi aflat in spatele deciziei de a ii scoate de pe post emisiunea de la Realitatea TV, dupa ce a realizat o ancheta despre „hotiile” pe care Dragnea le-ar fi facut in judetul Teleorman. Citeste mai multe aici

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro