Sari direct la conținut

Liviu Voinea: Solutia exacta pentru compensarea pierderii din amanarea accizei nu este in acest moment agreata cu FMI si CE

HotNews.ro
Liviu Voinea, Foto: Captura RomaniaTV
Liviu Voinea, Foto: Captura RomaniaTV

Solutia exacta pentru compensarea pierderii la buget din amanarea accizei pe carburant nu este in acest moment agreata, dar va face parte din urmatoarea scrisoare de intentie cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana, a declarat duminica ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la Romania TV.

„Avem un buget agreat cu FMI si Comisia Europeana. Este un buget in vigoare si mai poate fi modificat prin doua rectificari, cel mai devreme in luna iulie, pana atunci pot fi facute ajustari din impartirea banilor pe trimestre, astfel incat sa se retina anumite sume in primele doua trimestre, dar solutia exacta pentru cei 600 de milioane lei, care reprezinta pierderea la buget din amanarea accizei, nu poate fi decat acea care va face parte din urmatoarea scrisoare de intentie cu FMI si CE. Chiar daca vom agrea o varianta de compensare in luna ianuarie, la vizita partenerilor nostri de la Comisie si de la FMI, aceasta varianta nu va fi pusa in practica decat incepand cu momentul primei rectificari. Solutia exacta de compensare nu este in acest moment agreata, ea va face obiectul negocierilor, insa bugetul anului 2014 ramane pe un deficit de 2,2%”, a afirmat Voinea, citat de Agerpres.

Ministerul Finantelor Publice a anuntat pe data de 24 decembrie ca nu are in vedere sub nicio forma introducerea de noi taxe si impozite sau majorarea celor existente, cu privire la variantele vehiculate in mass-media, potrivit carora veniturile neincasate rezultate in urma amanarii introducerii accizei de 7 eurocenti la carburanti vor fi asigurate prin introducerea de taxe si impozite suplimentare.

Principala sursa de echilibrare a veniturilor, in urma amanarii introducerii accizei la carburanti, o reprezinta imbunatatirea colectarii veniturilor care se afla pe trend crescator, arata MFP. Potrivit MFP, impactul bugetar efectiv al amanarii introducerii accizei la carburanti va putea fi cuantificat in luna iulie, in functie de evolutia economiei romanesti si a incasarilor bugetare in primul semestru din 2014.

Autoritatile de la Bucuresti trebuie sa adopte masuri pentru a compensa scaderea veniturilor ca urmare a amanarii cu trei luni a majorarii accizei la combustibili, in vederea atingerii tintei de deficit de 2,2% din PIB, a aratat Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI in Romania.

Presedintele Traian Basescu a anuntat, in 19 decembrie, intr-o conferinta de presa, ca a promulgat bugetul de stat pentru anul viitor in conditiile in care Executivul a fost de acord cu amanarea, pentru trei luni, a intrarii in vigoare prevederilor privind majorarea accizei pe carburant ¬ motorina si benzina.

La inceputul lunii decembrie, seful statului arata ca a decis sa nu aprobe memorandumul vizand negocierile cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana din cauza ca Guvernul si-a asumat majorarea accizei la carburanti cu 7 eurocenti/litru.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro