Sari direct la conținut

Logo-ul Volkswagen va fi modificat pentru prima oară în ultimii șase ani

HotNews.ro

Grupul Volkswagen va modifica logo-ul mărcii VW, pentru prima oară din 2012, în cadrul pregătirilor pentru era automobilelor electrice şi refacerii imaginii afectate de scandalul manipulării testelor de emisii, transmite Bloomberg, citată de News.ro. Noul logo va fi prezentat anul viitor, la timp pentru planurile producătorului auto german de lansare agresivă a vehiculelor electrice, a declarat luni directorul de marketing al mărcii VW, Jochen Sengpiehl, într-o conferinţă de presă susţinută la Berlin.

Logo-ul va fi actualizat pentru a se potrivi atât părţii frontale ale automobilelor cât şi ecranelor smartphone-urilor, a spus Sengpiehl.

Emblema VW, actualizată ultima oară în urmă cu şase ani, pentru a avea un aspect tridimensional, a suferit doar modificări modeste de la relansarea producătorului auto după Al Doilea Război Mondial.

”Brandul nu se află într-o formă bună comparativ cu anii anteriori, în condiţiile în care a pierdut o pare din atractivitatea emoţională în încercarea de a fi prea germană. Nu este doar din cauza scandalului diesel”, a spus Sengpiehl.

VW va extinde utilizarea mediei digitale şi sociale pentru a-şi adapta mai fin activitatea de marketing, în special pentru că încearcă să convingă clienţii sceptici să treacă la vehiculele alimentate cu baterii. Conferirea unei imagini mai proaspete brandului este esenţială pentru investiţiile de 20 de miliarde de euro în dezvoltarea vehiculelor electrice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro