Lovitură antimafia: Politicieni și polițiști printre cele peste 300 de persoane arestate, într-una dintre cele mai ample operațiuni din istoria Italiei
Forțele speciale din poliția italiană au arestat peste 300 de persoane, printre care politicieni și oficiali în cadrul unei misiuni impresionante de destructurare a unei rețele mafiote, considerate a doua mare operațiune antimafia din istoria țării. Pentru derularea operațiunii au fost mobilizați nu mai puțin de 2.500 de polițiști care au efectuat mai multe raiduri în centrul Calabriei, având ca țintă așa-zisa rețea ”Ndrangheta”.
Operațiunea s-a desfășurat joi în orașul Vibo Valentia, iar suspecții au fost reținuți pentru șantaj, ucidere, spălare de bani și participare la grupări de crimă organizată. Arestările au avut loc la finalul unei anchete care a început în urmă cu trei ani, în 2016, și a vizat nu mai puțin de 11 regiuni- Lombardia, Sicilia, Veneția, Toscana și Campania. Suspecții au fost urmăriți și arestați în Germania, Elveția și Bulgaria, scrie The Guardian.
Printre cei arestați se numără Giancarlo Pittelli, un cunoscut avocat și fost membru al formațiunii lui Silvio Berlusconi, Forza Italia. Un fost demnitar regional, un primar, un lider politic de partid și un comandant de poliție se numără printre arestați.
“Lucrez la această anchetă de când am devenit procuror șef în Catanzaro,” a declarat Nicola Gratteri, procurorul antimafia care a condus investigația. ”Aceasta este cea mai mare operațiune de la marele proces din Palermo”, referindu-se la operațiunea derulată în Sicilia în perioada 1986-1992, când au fost judecate peste 400 de persoane.
Operațiunea care a avut loc joi a scos la iveală unele dintre secretele legate de rețeaua ”Ndrangheta”. Astfel, una dintre formulele de intrare în rețea folosită de mafioți, în comunicarea codificată, era un citat al cavalerilor din secolul al 17-lea, care, potrivit legendei, au fondat Cosa Nostra în Sicilia, așa numita Camorra în Campania și Ndrangheta în Calabria.
Nicola Morra, președintele comisiei parlamentare antimafia, a declarat: ”În această seară, statul a demonstrat încă o dată capacitatea sa de a conduce un atac frontal. De azi înainte, în Calabria, aerul pe care îl respriați este mai bun. Este aerul libertății”.