Lovitură dată de bitcoin: Airbnb ar putea accepta în curând plăți cu criptomonede
Brian Chesky, CEO-ul Airbnb, a dezvăluit că principala solicitare a utilizatorilor aplicației de închirieri locuințe pentru 2022 este ca aceasta să implementeze o funcție de plată cu criptomonede, adăugând că deja se lucrează la opțiune, relatează Markets Insider.
Chesky a întrebat pe Twitter în cursul weekendului:
„Dacă Airbnb ar putea lansa orice în 2022, ce ar fi acel lucru?”
If Airbnb could launch anything in 2022, what would it be?
— Brian Chesky (@bchesky) January 2, 2022
Două zile mai târziu el a postat primele 6 sugestii din aproape 4.000 primite, afirmând că prima pe listă s-a situat cerința de a putea plăti cu criptomonede.
Acesteia i-au urmat solicitările de a fi afișate clar prețurile, un program de loialitate pentru musafiri, tarife de curățenie actualizate, mai multe cazări pe termen lung și discounturi și un serviciu pentru clienți îmbunătățit.
„Lucram deja la majoritatea, vom analiza și altele acum”, a anunțat el.
Plăți cu bitcoin pe Airbnb?
Unul dintre utilizatorii care au sugerat plata cu crypto a motivat cererea prin faptul că unele țări blochează plățile internaționale, problemă care ar putea fi soluționată prin folosirea unor active digitale.
Chesky, care a răspuns activ mai multor tweet-uri, i-a spus acestuia că „analizăm asta”.
We are looking into this
— Brian Chesky (@bchesky) January 4, 2022
Airbnb acceptă în prezent plăți cu Visa, MasterCard, Apple Pay, Google Pay și PayPal.
Dacă Airbnb va decide să accepte plăți cu bitcoin și alte criptomonede ea ar deveni una din cele mai importante companii care fac acest lucru, alăturându-se Tesla, AMC sau MasterCard.
Airbnb a menționat anterior în unul din documentele sale că criptomonedele ar putea deveni o componentă crucială a succesului său, alături de noi tehnologii de autentificare, inteligența artificială, tehnologii cloud și blockchain și realitatea virtuală și augmentată.
Airbnb s-a lansat pe bursă în decembrie 2020, listarea sa fiind una din cele mai așteptate ale anului respectiv.
Citește și: