Lovitura sub centura pentru maxi-taxi!
De la 1 septembrie, centrul Turzii va fi ferit de traficul greu, dar si de microbuzele si autocarele care deseori stationau in aceasta zona. Proiectul de hotarare, care reglementeaza circulatia pe zona centrala, urmareste protejarea mediului inconjurator si a monumentelor vechi.
Mai mult, traficul va fi descongestionat din moment ce masinile mai mari de 2,2 tone vor ocoli centrul cu exceptia serviciilor de utilitati publice si interventiilor. Masura afecteaza agentii economici din zona centrala, obligati sa se aprovizioneze numai la anumite ore, dar si microbuzele care transporta persoane, care vor fi obligate sa ocoleasca centrul si vor pierde clienti.
Descongestionarea traficului, pe zona centrala a municipiului Turda, va insemna restrictionarea vehiculelor cu masa proprie de maxim 2,2 tone pe str. Libertatii, de la intersectia cu str. Dr. I. Ratiu, P-ta 1 Decembrie si P-ta Republicii.
Interdictia se va semnaliza, iar exceptie vor face doar serviciile de utilitati publice (RATL) si interventii (ambulanta, pompieri, SMURD), precum si masinile care aprovizioneaza magazinele din centrul municipiului, care pot circula numai intre anumite ore pe centru. Programul acestora va fi de luni pana sambata intre orele 4.00-7.00 si 18.00-21-00.
Cu toate ca proiectul de hotarare amintit promoveaza protejarea mediului inconjurator si monumentele istorice din centrul Turzii, hotararea de Consiliu Local „loveste sub centura” transportatorii de persoane cu microbuze, care nu mai au ce cauta pe centru.
In acest context, autoritatile au reusit ceea au incercat in ultimii ani prin numeroase mijloace: sa scape de transportatorii ilegali. Odata obligati sa inconjoare centrul Turzii pe str. Dr. I.
Ratiu, microbuzele vor pierde clienti, mai ales acele persoane care merg la serviciu sau la piata centrala, lucru care avantajeaza RATL, care desi are masini mai mari de 2,2 tone, va circula pe centrul municipiului pentru ca se include in categoria serviciilor de utilitati publice.
Avantajate de proiectul de hotarare sunt si firmele de taximetrie, care nu au restrictie pe zona centrala si care vor avea mai multi clienti din moment ce in zona centrala nu vor avea acces decat autobuzele.
Centru istoric fara magazine de haine vechi
Centrul municipiului Turda isi va schimba treptat „infatisarea”, pentru ca dupa descongestionarea traficului va urma o „curatenie” generala in ceea ce priveste tipul magazinelor care „se preteaza” pentru un centru istoric.
„Centrul istoric va trebui sa insemne activitate de comert si servicii pentru cetateni, nu buticuri cu haine vechi sau vanzare angro de zahar si trebuie sa revenim la standarde civilizate pentru un municipiu ca Turda”, precizeaza primarul Tudor Stefanie, care a luat drept exemplu centrele istorice ale altor municipii, unde este pastrat specificul zonei si nu se gasesc de vanzare nicidecum
haine second-hand. Consilierul PSD Emil Molnar a propus ca interdictia sa fie schimbata din 2,2 tone in 3,5 tone, insa seful executivului a aratat ca, cu un astfel de amendament, proiectul nu isi mai atinge scopul.