Luca D'Agnese, Enel Romania: Nu este clar daca proiectul rectoarelor 3 si 4 de la Cernavoda va continua
Guvernul nu a gasit pana acum inlocuitori pentru investitorii care au iesit din proiectul reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, a afirmat Luca D’Agnese, CEO Enel Romania in cadrul conferintei ZF Power Summit ’13. „Noi am fost decisi sa ramanem”, a precizat D’Agnese. Acesta a adaugat ca in conditiile in care cel mai mare actionar (n.red. Nuclearelectrica) nu a gasit pana in prezent niciun cumparator, „nu este clar daca proiectul va continua”. Trebuie precizat ca statul detine 84,65% din actiuni, iar Enel si ArcelorMittal restul participatiilor.
Luca D’Agnese a mai afirmat ca Enel ia in considerare si costul proiectului care a crescut. „Nu vom lua nicio decizie pana nu ne convingem ca proiectul exista. Nu parasim proiectul, insa acesta este cu semnul intrebarii”, a mai spus Luca D’Agnese.
Potrivit acestuia, grupul Enel ar putea lua in considerare reorientarea catre proiecte mai mici. In prezent, Enel se afla in in faza de autorizare pentru doua proiecte de termocentrale, la Braila si Galati.
Guvernul a aprobat in noiembrie, anul trecut, un memorandum care prelungeste acordul de investitii privind realizarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda dupa 1 ianuarie 2013, pentru a atrage noi investitori. Memorandumul mai prevede posibilitatea ca Nuclearelectrica sa rascumpere actiunile detinute de ceilalti doi actionari de la compania de proiect EnergoNuclear. Rascumpararea va avea loc in cazul in care Nuclearelectrica nu va ajunge la vreo intelegere cu cei doi actionari, ENEL si Arcelor Mittal, asupra investitiei.
Tot in noiembrie, Alexandru Sandulescu, director in cadrul Ministerului Economiei si presedinte CA la Nuclearelectrica, a spus ca Ministerul Economiei are patru variante de dezvoltare a proiectului privind reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. „Cea mai defavorabila varianta este sa ramanem doar noi, Nuclearelectrica, si sa obtinem credite cu garantia statului. Ca sa adaptam investitia la fortele noastre, am face un singur reactor. Speram sa vina si alti investitori”, a spus si Mircea Metes, inginer sef in Nuclearelectrica.
In ciuda acestor incertitudini, Ministerul Economiei se lauda ca proiectul Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda este profitabil si competitiv pe termen lung. Proiectul unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda este fezabil din punct de vedere tehnic, potrivit studiului de fezabilitate realizat de consultantii Ernst&Young si CANDESCO, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei din 6 februarie. Potrivit acestuia, fluxurile de numerar nete actualizate, pe perioada de analiza (50 ani), corespunzatoare intregii durate de viata a unitatilor nucleare, au valori pozitive. „Analiza economico-financiara evidentiaza faptul ca, pe termen lung, proiectul Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda este profitabil si competitiv pe piata de electricitate (…)Studiile efectuate arata ca proiectul unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda este unul prioritar pentru asigurarea securitatii energetice a Romaniei, se mai arata comunicat.
Valoarea estimata a proiectului privind construirea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda este de 6,5 miliarde de euro, potrivit noului studiu de fezabilitate realizat recent de de Ernst&Young.
In studiu se mai arata ca valoarea ofertei preliminare imbunatatite a consortiului condus de Lavalin este 4,78 miliarde euro. Valoarea costurilor beneficiarului este 417 milioane euro, iar valoarea cheltuielilor neprevazute de 239 milioane euro. Costurile anuale de exploatare si intretinere sunt evaluate la 235,4 milioane de euro pentru 10,7 TWh de energie livrata in sistem.
Pentru continuarea proiectului este necesara atragerea de noi investitori. In ianuarie,2011, grupurile europene energetice, GDF Suez, Iberdrola si RWE au anuntat ca se retrag din proiectul nuclear care vizeaza constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Motivele invocate au fost conditiile dure de reglementare si situatia economica. La sfarsitul lui 2010, si CEZ a vandut actiunile detinute la compania de proiect, EnergoNuclear. Proiectul a continuat cu doar cei trei actionari ramasi: Nuclearelectrica, Arcelor Mittal si Enel. Ministerul Economiei spera sa atraga si alti investitori.
In primavara anului trecut, intr-o incercare de atragere a investitorilor, au fost achizitionate caietele de sarcina de catre doua companii: una din China si una din Coreea de Sud. Este vorba de un consortiu coreean, Korea Nuclear, si o companie chineza, China Nuclear Power Engineering.In cele din urma, actiunea de atragere a investitorilor a fost amanata, motivul fiind realizarea unui studiu de fezabilitate care sa vina cu o evaluare de pret mai aproape de realitate.