Lucian Bode, despre vizele pentru SUA: Rata de respingere trebuie să scadă de la 10% la 3% / Publicul trebuie educat
Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirmă că, din discuţiile cu oficialii americani pe tema vizelor pentru românii care vor să călătorească în SUA, s-a desprins necesitatea demarării unei campanii de educare a publicului român care să descurajeze prezentarea unor cereri de viză neconforme. Rata mare de respingere a cererilor face ca românii să nu poată încă circula fără vize, potrivit News.ro.
Lucian Bode a explicat, luni seară, la Digi 24, că este necesar ca partenerii americani să pună la dispoziţia României o analiză detaliată a motivelor pentru care se refuză vizele românilor.
”Discuţiile pe care le-am avut cu Alejandro Majorcas (senator SUA – n.r.) şi angajamentul de a sprijini România în a evolua în acest demers, a vizat următoarele lucruri: că trebuie să primim de la partenerii americani, să ne pună la dispoziţiem o analiză detaliată a motivelor de refuz, să vedem pentru ce sunt refuzaţi cei aproximativ 10 la sută dintre românii care aplică pentru viză. De asemenea, să vedem care sunt categoriile demografice susceptibile de refuz şi periodic să facem o statistică”, a declarat Bode.
Ministrul de Interne a adăugat că România îşi propune să scadă rata de respingere a dosarelor de viză pentru SUA, de la 10 la 3 la sută.
”Eu cred că avem obligaţia să venim să spunem, ca Guvern, în următorii 2-3 ani de zile, România îşi propune să scadă această rată de la 10 la sută, cât este media ultimilor 8 ani, la 3 la sută, cât este obligaţie”, a declarat Bode.
Lucian Bode a precizat că este necesară o campanie de informare.
”Să venim cu campanii de educare a publicului român care să descurajeze prezentarea unor cereri de viză neconforme. O chestiune care mi s-a părut şi mie şi oficialului american în neregulă: dacă din 3.000, să spunem 1.000 depun cereri, dar nu le finalizează, din diferite motive: renunţă sau li se pare foarte complicat. De exemplu, 1.000 de cereri sunt considerate respinse, se contabilizează la procentul de refuz, ceea ce nu cred că este în regulă. Avem nu ştiu câţi cetăţeni cu dublă cetăţenie care aleg să depună cererea în România, chiar dacă au cetăţenia în Italia, Spania şi aşa mai departe. Acesta este planul, eu o să îl prezint ministrului Afacerilor Externe”, a declarat Lucian Bode.