Sari direct la conținut

Lucian Buzdugan, unul dintre cei mai apreciați agronomi români, a fost promovat în cadrul grupului Al Dahra. Mihai Solomei va fi noul director general al Agricost Brăila

HotNews.ro

​​Încă un specialist român este promovat într-o funcție executivă dintr-o companie internațională. Lucian Buzdugan va fi, începând cu 1 ianuarie 2020, Senior Advisor – Agricultural Affairs în cadrul grupului Al Dahra. De profesie inginer agronom, Lucian Buzdugan este unul dintre cei mai reputați specialiști români în domeniul managementului activității agricole. În ultimele două decenii, Lucian Buzdugan a condus companiile care au lucrat în Insula Mare a Brăilei, în ultimii ani fiind director general al Agricost Brăila, compania care administrează aproximativ 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, cea mai mare fermă agricolă din sud-estul Europei, potrivit fermierinromania.ro.

Lucian Buzdugan este autor al mai multor cărți și lucrări științifice din domeniul agricol, fiind, totodată, un inovator în domeniul tehnologiei agricole și al utilajelor agricole. Este doctor docent al Universității de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară din București, a susținut cursuri la Universitatea Dunărea de Jos din Galați și la Facultatea de Inginerie din Brăila, Departamentul de Agricultură și Ecologie.

Începând de anul viitor, Mihai Solomei va fi noul director general al Agricost Brăila. Solomei ocupă, în acest moment, funcția de director general adjunct și este unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Lucian Buzdugan. Mihai Solomei este inginer agronom și a lucrat în Insula Mare a Brăilei încă de la absolvirea facultății, din anul 2003. A trecut prin toate funcțiile, plecând de la inginer stagiar, șef de fermă, director tehnic adjunct, director tehnic și, de la 1 ianuarie 2020, va fi director general.

Al Dahra a preluat anul trecut compania Agricost Brăila, cel mai mare producător agricol din România, care are în arendă o suprafață de aproximativ 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei.

Al Dahra are sediul în Emiratele Arabe Unite și este cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu, cu o cifră de afaceri de 1 miliard de dolari. Al Dahra este parte a Al Ain Holding, controlat de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, fost vicepremier al Emiratelor Arabe Unite și președinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera. Grupul Al Dahra desfășoară afaceri în peste 20 de țări, deține și exploatează o bază mare de active, incluzând o suprafață de peste 200.000 hectare, opt fabrici de presare și producție de furaje, patru unități de măcinare a orezului și două instalații de măcinare a făinii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro