Sari direct la conținut

Lucian Croitoru: Economia Romaniei nu poate creste fara capital extern

HotNews.ro

Economia Romaniei nu poate creste fara capital extern, iar in lipsa acestuia avansul economiei romanesti ar fi sub potential, a declarat miercuri Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. El a mai spus ca solutia la aceasta problema ar fi realizarea reformelor.

„Romania nu este in stare sa produca suficiente economii din interior si are nevoie de capitaluri externe pentru a asigura o crestere in jurul potentialului. Fara aceste capitaluri am avea o crestere sub potential”, a declarat Lucian Croitoru la un seminar pe teme economice.

El a aratat ca solutia la aceasta problema ar fi realizarea reformelor, insa birocatia s-a opus acestor reforme, motivand gradul redus de suportabilitate. Consilierul guvernatorului BNR a subliniat ca amanarea reformelor a dus la recesiune sau incetinirea cresterii economice.

Lucian Croitoru a mai spus ca, mai ales la presiunea externa, clasa politica a acceptat o serie de reforme si o reducere a procentului de „cautatori de rente”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro