Lucrarile la Canalul Siret-Baragan ar putea incepe in acest an. In iunie sunt asteptati primii parteneri privati
Lucrarile la Canalul Siret Baragan vor fi reluate in acest an, dupa ce in luna iunie va fi lansat anuntul privind atragerea posibililor parteneri privati, a anuntat marti ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara. Realizarea acestuia poate relansa productia de cereale in Romania, recoltele care se pot obtine fiind estimate la 120 milioane de euro. Proiectul canalului, care figureaza in primele 10 masuri prioritare ale Guvernului au fost inghetate in ultimii ani din lipsa banilor.
Demarat in 1987, lucrarile la canal au stagnat in ciuda importantei lui in cel putin trei domenii: eliminarea riscului producerii inundatiilor in Lunca Siretului, asigurarea apei pentru irigatii in Baragan, transformarea lui in principalul bazin cerealier al tarii si intr-un culoar pentru transportul naval de marfuri intr-o zona din sud-estul tarii care nu va avea prea curand o autostrada.
Canalul Siret-Baragan e prevazut sa aiba 57 de metri latime la suprafata apei si o adancime de 7 metri, cu un traseu de 198 kilometri, cuprins intre Acumularea Calimanesti, de pe Siret, si Lacul Dridu.