Sari direct la conținut

Ludovic Orban: Am demarat studiul de fezabilitate pentru un aeroport in sudul Bucurestiului

HotNews.ro

Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a declarat vineri ca ministerul a inceput studiul de fezabilitate pentru construirea unui aeroport in zona de sud a Bucurestiului. „Studiul va fi finalizat la jumatatea acestui an, apoi va fi data o Hotarire de Guvern care sa includa acest proiect in bugetul pe 2009”, a mai spus Orban. Potrivit ministrului, tot in acest an va intra in executie si largirea la patru benzi a soselei de centura din sudul Bucurestiului.

Ministrul Transporturilor nu a dorit sa specifice locatia exacta a viitorului aeroport, pentru a nu lasa loc speculatiilor imobiliare.

„Nu pot sa specific locatia exacta a aeroportului, pentru ca asta ar declansa multe speculatii imobiliare. Oricum este vorba despre o suprafata de circa 500 – 600 hectare de teren”, a precizat Ludovic Orban.

Autoritatile incearca astfel sa reduca decalajul existent in acest moment intre Nordul si Sudul Capitalei.

„Bucurestiul are o expansiune groaznica in Nord, pretul unui metru patrat fiind aici de aproape zece ori mai mare decat in Sud. Demografic, iarasi este o mare diferenta. Am putea spune ca Nordul Capitalei este deja agresat. Au inceput sa taie zona verde ca sa construiasca. Facem apel la dezvoltatori sa mearga si spre sud”, a declarat viceprimarul Capitalei, Razvan Murgeanu.

Pe langa aeroport, Ministerul ia in calcul transformarea canalului Dunare-Bucuresti intr-unul navigabil, un prim pas fiind trecerea proiectului canalul Dunare-Bucuresti de la Ministerul Mediului unde este prevazut ca si canal irigabil la Ministerul Transporturilor pentru a-l face un canal navigabil. Ministrul Transporturilor a mai anuntat ca in acest an va intra in executie si largirea la patru benzi a centurii in zona de Sud a Bucurestiului.

„Canalul Dunare-Bucuresti este un proiect care se afla in prezent la Ministerul Mediului si e gandit ca un canal de irigatii. In prezent incercam sa aducem acest proiect la Transporturi, pentru a face din acest canal unul de navigatie. Canalul este foarte important pentru Bucuresti, urmand a permite utilizarea acestuia ca o cale de transport”, a explicat Orban.

In opinia viceprimarului Capitalei, o mare parte din dezvoltarea inregistrata in nordul Bucurestiului se datoreaza si aeroportului Otopeni si a accesului catre DN1. Toate aceste proiecte au ca principal scop atragerea investitorilor si in zona de Sud.

Cei doi demnitari au facut aceste declaratii la o conferinta de real estate desfasurata vineri, cu ocazia Targului imobiliar de apartamente Condominium.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro