Sari direct la conținut

Ludovic Orban, despre Dreapta Unită: Nu am face alianţă cu PSD şi cu AUR / Dacă PNL ia 15% trebuie să fie mega-fericiţi

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: Agerpres
Ludovic Orban, Foto: Agerpres

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, afirmă că şi-a dorit ca Alianţa Dreapta Unită să fie una politică, înscrisă la Tribunal, nu doar o alianţă electorală pentru alegerile europarlamentare, declarându-se optimist să aceasta va funcţiona şi după scrutinul pentru Parlamentul European.

„Am să fiu sincer cu dumneavoastră: Forţa Dreptei, când a deschis discuţiile cu USR şi cu PMP, noi am dorit o alianţă politică, nu o alianţă electorală, o alianţă politică, care să fie înscrisă la Tribunal şi în care să se negocieze un protocol cu privire la toate alegerile din anul 2024. Nu ne-am înţeles decât pe alianţă electorală la europarlamentare. E un pas înainte. Sigur, colaborarea în cadrul campaniei pentru alegerile pentru Parlamentul European ne va ajuta să ne cunoaştem mai bine, să lucrăm împreună pentru atingerea obiectivelor şi vom vedea exact cum vor evolua lucrurile şi pentru celelalte tipuri de alegeri. Sigur că, cel mai probabil, vom ajunge la o formulă de colaborare şi pentru celelalte alegeri”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, într-o emisiune la Euronews România, citează News.ro.

Întrebat cu cine ar face alianţă după alegeri pentru realizarea unei eventuale formule de guvernare, Orban a răspuns: „O să vă spun sigur cu cine nu am face: cu PSD şi cu AUR”.

„Probabil că Alianţa Dreapta Unită e la 16-17%, dar nu e brand cunoscut”

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, fostul premier şi fost preşedinte al PNL Ludovic Orban, susține că noua alianţă Dreapta Unită va avea un procent peste cel pe care îl va obţine PNL la alegerile din acest an. El adaugă că, dacă PNL va obţine 15% în alegeri, liberalii „să fie mega-fericiţi”. De altfel, Orban susţine că PNL doreşte comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale în încercarea de a creşte scorul electoral pe care îl va obţine şi anunţă că Forţa Dreptei va ataca orice modificare legislativă privind datele alegerilor.

Ludovic Orban a declarat că „este prematură măsurarea alianţei” Dreapta Unită în preferinţele electoratului, afirmând că alianţa va lua „procente bune” peste PNL.

„Aproape săptămânal apar sondaje de opinie care dau anumite scoruri la partide care nu au nicio legătură cu realitatea. De exemplu, nici nu s-a înfiinţat Alianţa (Dreapta Unită – n.r.) şi a apărut a doua zi după ce s-a anunţat decizia de alianţă un sondaj de opinie în care alianţa era cotată cu 12,9%. Evident că e o minciună gogonată! Probabil că Alianţa e la 16-17%, dar nu e un brand cunoscut, încă nu a fost adus la cunoştinţa fiecărui cetăţean. Oamenii încă nu au văzut clar ideile principale care au stat la baza unirii forţelor democratice din bazinul de centru-dreapta. Pe măsură ce oamenii vor afla despre faptul că ne-am unit şi, mai ales, vor afla care sunt ideile noastre care au determinat să ne unim, cu siguranţă potenţialul de creştere al Alianţei este de aproape 10 procente. De ce credeţi să e disperată conducerea PNL să-i păcălească pe oameni să voteze cu PNL la europarlamentare, făcând comasare, în speranţa că aprecierea pentru primarii PNL îi va determina pe oameni să voteze şi lista de europarlamentare şi că în felul ăsta vor lua mai mult? Pentru că ei ştiu care este pericolul în aceste europarlamentare, şi anume Dreapta Unită să ia un scor mult mai bun decât PNL”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, la Euronews România.

„Scorul PNL va fi de 12-13% la parlamentare, să ţineţi minte”

Ludovic Orban a spus că, în acest moment, PNL are 15% în sondajele de opinie.

„Dacă ia 15% (PNL – n.r.) trebuie să fie mega-fericiţi. Opinia mea e că scorul lor va fi de 12-13% la parlamentare, să ţineţi minte”, a arătat Ludovic Orban.

El a amintit că au fost, de-a lungul ultimului an, multe idei privind comasarea unor runde de alegeri, spunând că de fiecare dată iniţiatorii acestor discuţii despre comasări au fost „Ciucă şi cu Bode”. Orban a spus că PNL a promovat ideea comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale după apariţia noii alianţe de dreapta şi după ce au văzut ”care este potenţialul” electoral al acesteia.

„Practic, propunerea de comasare nu e în interesul PNL, ci e numai în interesul salvării actualei conduceri, a lui Ciucă şi al lui Bode, cărora le va cădea capul dacă nu reuşesc comasarea asta, pentru că vor obţine un rezultat catastrofal”, a adăugat Orban.

El a arătat că, în opinia sa, o comasare a alegerilor ar fi „neconstituţională, nedemocratică şi o bătaie de joc la adresa cetăţenilor” şi a anunţat că va ataca la toate forurile orice modificare legislativă în ceea ce priveşte datele la care trebuie stabilite alegerile.

Ludovic Orban a mai spus că „PSD nu are niciun fel de interes” în ceea ce priveşte o comasare a alegerilor, el fiind de părere că un astfel de demers nu va avea loc.

Orban a susţinut că singura comasare posibilă, care „are acoperire constituţională şi care e normală”, ar fi primul tur al alegerilor prezidenţiale cu alegerile parlamentare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro