Sari direct la conținut

Ludovic Orban, despre reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă: Mie îmi este clar că nu o să meargă cu chinezii/ Vom vedea cu ce partener

HotNews.ro
Centrala de la Cernavoda, Foto: Nuclearelectrica
Centrala de la Cernavoda, Foto: Nuclearelectrica

​Statul român va renunța la parteneriatul cu o firmă chineză, vechi de aproape cinci ani, pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. „Mie îmi este clar că nu o să meargă cu chinezii (…) Vom vedea cu ce partener (vor fi făcute reactoarele). Este vorba de partener și finanțare”, a spus premierul Ludovic Orban într-un interviu acordat HotNews.ro. Ludovic Orban a precizat că toate investițiile în domeniul energetic din România vor depinde de acum înainte de green deal, acordul verde european.

China General Nuclear Power Corporation, compania chineză implicată în proiect, a fost acuzată în 2016, de Guvernul SUA, de spionaj nuclear. De altfel, un comunicat al Departamentului de Justiție din 14 aprilie 2016 arată că încă de pe atunci existau suspiciuni în acest sens. Vezi aici comunicatul Departamentului de Justiție.

Cu toate acestea, discuțiile cu chinezii au continuat.

În această primăvară, Ministerul Energiei ar fi propus ca suma pe care să o suporte investitorii să fie peste 200 de milioane de euro anual. În mai 2019, la Ministerul Energiei a fost semnat un document numit acordul investitorilor în formă preliminară.De atunci nu s-a mai întâmplat nimic.

Nuclearelectrica a semnat pe 9 noiembrie 2015, cu reprezentantii companiei China General Nuclear Power Corporation, Memorandumul de Intelegere privind construirea Unitatilor 3 si 4 CNE Cernavoda.

Potrivit memorandumului, cele doua parti ar fi urmat să înființeze o companie de proiect, de tip joint-venture, in care compania chineza va detine o participatie de cel putin 51% si care va prelua valoarea investitiei Nuclearelectrica in filiala sa EnergoNuclear SA (vechea companie de proiect).

Citește și Ce nu a spus Iohannis: Proiectul cu chinezii pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă a fost deja discutat în CSAT și declarat prioritar/ Ședința CSAT a avut loc după ce au apărut suspiciuni de spionaj legate de compania chineză

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro