Lufthansa anunță pierderi de 2,1 miliarde de euro și restructurări ample
Lufthansa a raportat o pierdere substanțială pentru primul trimestru și a anunțat că restructurări sunt necesare întrucât rezultatele sale financiare au fost „afectate semnificativ” de pandemia cauzată de noul coronavirus, relatează CNBC.
Compania aeriană a înregistrat o pierdere netă de 2,1 miliarde de euro în primele trei luni ale anului, comparativ cu o pierdere de 342 milioane de euro în aceeași perioadă a lui 2019.
Rezultatul a fost afectat de scăderea numărului de pasageri la nivel mondial în primul trimestru față de primele trei luni ale anului trecut dar și de amortizări contabile.
„Traficul aerian global practic s-a oprit în lunile recente. Acest lucru ne-a afectat rezultatele trimestriale într-o măsură fără precedent. Având în vedere revenirea foarte lentă a cererii, trebuie să luăm măsuri de restructurare ample”, a anunțat într-un comunicat Carsten Spohr, președintele consiliului de administrație al Lufthansa.
Există semne că rezultatele din al doilea trimestru vor fi de asemenea puternic afectate de pandemie, întrucât restricțiile de călătorie au continuat să lovească traficul companiilor aeriene.
Lufthansa a raportat o prăbușire cu 98,1% a numărului de pasageri în luna aprilie față de 2019 iar transportul de mărfuri în luna mai a fost de asemenea „semnificativ mai scăzut”.
Compania a retras 700 din cele 763 de avioane ale sale în hangare în lunile aprilie și mai, anunțând că se așteaptă ca 300 să rămână inactive în 2020 și 200 în 2021.
Anunțul vine la câteva zile după ce compania și guvernul german au ajuns la un acord privind un pachet de salvare de 9 miliarde de euro prin care statul devine cel mai mare acționar al grupului cu 20% din acțiuni.