Lufthansa va renunta la 3.500 de locuri de munca din personalul administrativ pentru a reduce costurile
Compania aeriana germana Lufthansa va renunta la 3.500 de locuri de munca in intentia de a reduce cu un sfert costurile administrative, relateaza BBC.
Lufthansa va reduce numarul angajatilor cu contracte full-time din departamentele administrative la nivel global in urmatorii ani.
Aceasta stire a venit in contextul in care in primul trimestru al anului compania aeriana a raportat o pierdere de 379 milioane de euro. In aceeasi perioada a anului trecut Lufthansa inregistrase o pierdere de 507 milioane de euro.
Totodata, Lufthansa a acuzat nivelul ridicat al taxelor si impozitelor, desi veniturile trimestriale ale acesteia s-au majorat cu 5,6%, ajungand la un nivel record de 6,6 miliarde euro.
„Taxele ridicate, impozitele si tarifele au pus o presiune masiva asupra rezultatelor noastre trimestriale. Nu putem astepta pana cand politicienii recunosc daunele pe care taxele si impozitele le provoaca transportului aerian si reputatiei Europei ca mediu de afaceri”, a precizat Christoph Franz, presedintele Lufthansa.
In acelasi timp compania a comunicat si faptul ca anul trecut a inregistrat o crestere de 304 milioane de euro a costurilor cu combustibilii.
In luna aprilie a acestui an Lufthansa a finalizat vanzarea transportatorului aerian britanic BMI catre IAG, compania care detine British Airways si Iberia. Vanzarea BMI a fost justificata de pierderile pe care aceasta le provoca.