Sari direct la conținut

Lukașenko a inaugurat prima centrală nucleară din Belarus: Este un moment istoric. Vom deveni o putere nucleară

HotNews.ro
Lukasenko si Putin, Foto: en.kremlin.ru
Lukasenko si Putin, Foto: en.kremlin.ru

Președintele Aleksandr Lukașenko a inagurat sâmbătă prima centrală nucleară a țării, construită și finanțată de ruși, în baza unui împrumut de 10 miliarde de dolari acordat Minskului, relatează Reuters. Inițiativa este cu atât mai controversată cu cât Belarus este încă traumatizată de accidentul nuclear de la Cernobîl, produs în urmă cu 34 de ani.

Centrala a fost construită de compania deținută de statul rus Rosatom și a fost finanțată de Moscova care a acordat un împrumut de nu mai puțin de 10 miliarde de dolari pentru acest proiect.

Centrala se află la o distanță de doar 50 de km de Vilnius, capitala Lituaniei, ceea ce a stârnit opoziția și îngrijorarea autorităților de aici.

„Acesta este un moment istoric. Țara noastră va deveni o putere nucleară.”, a spus Lukașenko, într-o declarație transmisă de televiziunea de stat. „Centrala nucleară de la Ostravets este un nou pas spre un viitor în care vom avea asigurată securitatea energetică a țării”, a mai spus el.

Evenimentul are loc și în contextul crizei politice declanșate după alegerile prezidențiale din 9 august, contestate de opoziție, și de statele occidentale.

Centrala a intrat marți în funcțiune. „La ora 12:03, turbo-generatorul primului reactor al centralei nucleare belaruse a fost inclus în sistemul electric unificat al țării”, a scris pe Telegram Ministerul Energiei din fosta republică sovietică.

Construită de agenția nucleară rusească Rosatom este formată din două reactoare de 1.200 megawați fiecare și urmează să acopere o treime din necesitățile de consum al Belarusului.

La începutul lui august, cu puțin timp înainte de încărcarea centralei cu combustibil, președintele Alexandr Lukașenko a salutat acest proiect ca un avans major pentru independența energetică a țării și o dovadă a progreselor sale tehnologice.

Belarus rămâne însă traumatizată de pericolul reprezentat de energia nucleară, după ce un sfert din teritoriul său a fost iradiat de explozia, în 1986, a unui reactor al centralei sovietice din Cernobîl, în Ucraina de azi. Centrala belarusă, ale cărei turnuri de răcire sunt vizibile din periferia Vilniusului, îngrijorează Lituania, care afirmă că nu corespunde normelor de securitate.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro