LukOil Romania a ieftinit motorina cu 6 bani/litru
LukOil Romania, membra a grupului rusesc LukOil, a ieftinit motorina cu 6 bani/litru, in timp ce preturile benzinei si al litrului de GPL auto au ramas neschimbate, potrivit datelor transmise luni de companie si preluate de NewsIn.
Astfel, motorina Euro L Diesel costa 3,42 lei/litru, iar motorina Super Euro L Diesel 3,75 lei/litru.
Pretul benzinei ramane neschimbat. Litrul de benzina COR 95 fara plumb Euroluk costa 2,93 lei, iar cel de benzina COR 98 fara plumb Super Euroluk 3,29 lei.
Litrul de GPL auto ramane 2,07 lei.
Anterior, LukOil Romania a ieftinit benzina cu 12 bani/litru si motorina cu 6 bani/litru, incepand din 9 decembrie.
Grupul petrolier LukOil, al doilea mare producator din Rusia, este prezent pe piata romaneasca prin subsidiara LukOil Romania.
LukOil Romania detine peste 300 de benzinarii.