Sari direct la conținut

Lukoil vrea să răscumpere acțiuni de la investitorii săi străini (Interfax)

HotNews.ro
LukOil, Foto: Remko de Waal / AFP / Profimedia
LukOil, Foto: Remko de Waal / AFP / Profimedia

Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, vrea să răscumpere de la investitorii străini 25% din acţiunile sale, folosind fondurile acumulate în conturile sale de la băncile din străinătate, relatează Bloomberg.

Informația a fost anunțată de către agenţia rusă de presă Interfax, aceasta citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Compania petrolieră, care a prezentat autorităţilor de la Moscova solicitarea de răscumpărare, vrea să achiziţioneze acţiunile, inclusiv certificatele de acţiuni, la un discount de cel puţin 50%, conform Interfax.

În această vară, firma rusă Magnit PJSC a răscumpărat aproape 17% din acţiunile sale de la investitorii străini, la preţ redus.

Reprezentanţii Lukoil nu au răspuns solicitărilor Bloomberg de a comenta informaţia.

Actuala capitalizare bursieră a Lukoil este de aproximativ 4.600 miliarde de ruble (48,8 miliarde de dolari), astfel încât un sfert din acţiuni ar valora aproximativ 1.150 miliarde de ruble, la preţul curent al pieţei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro