Sari direct la conținut

Luni: Bursele asiatice sunt pe verde. Euro se apreciaza pe fondul optimismului privind Grecia

HotNews.ro

Bursele asiatice au crescut luni pentru prima data in patru zile, in timp ce moneda unica europeana s-a apreciat, iar costurile de finantare au scazut, dupa ce discutiile dintre troica creditorilor si oficialii greci au inregistrat „progrese”, scrie Bloomberg.

Indicele MSCI Asia Pacific a urcat luni dimineata cu 1,6%. Indicele Nikkei al bursei japoneze, cea mai importanta din regiune, a castigat 2%, sustinut de aprecierea actiunilor Toyota.

Standard & Poor`s 500 se mentine la valoarea din ultima sedinta, duap ce saptamana trecuta ajunsese la cel mai mare nivel inregistrat din mai.

Euro s-a apreciat in fata majoritatii valutelor, in timp ce dolarul american a ajuns luni la cel mai mic nivel din ultima luna fata de moneda unica.

Indicele dolarului, care masoara evolutia monedei americane fata de un cos de sase valute importante, a scazut cu 0,3 la suta la 82.080, cel mai mic nivel din 4 iulie, inainte ca presedintele Rezervei Federale Ben Bernanke, sa vorbeasca luni, depsre masuri economice, la o conferinta in Cambridge, Massachusetts.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro