Sari direct la conținut

Luni este ultima zi pentru înscrierea firmelor din HoReCa pentru compensașia de 20% din diferenţa dintre cifrele de afaceri din 2019 şi din 2020

HotNews.ro
Schema horeca 2021, Foto: Dreamstime.com
Schema horeca 2021, Foto: Dreamstime.com

Perioada de înscriere a firmelor din HoReCa în schema de ajutor care acordă o compensare de 20% din diferenţa dintre cifrele de afaceri din 2019 şi din 2020 a fost prelungită cu o săptămână, mâine fiind ultima zi pentru înscriere. Perioada de aplicare a fost deschisă în data de 29 iunie 2021 şi urma să se închidă marţi, 20 iulie, cu posibilitate de prelungire, însă ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a emis un ordin care extinde această perioadă, pentru a permite cât mai multor firme cu cifre de afaceri certificate pe codurile CAEN eligibile să acceseze schema.

Ministerul Economiei a estimat numărul potenţialilor beneficiari ai schemei de compensare la 30.000, iar până cu o zi înainte de expirarea termenului iniţial de depunere a a dosarelor online, au aplicat 8.000 de firme, potrivit unui comunicat al ministerului.

Valoarea totală a cererilor de ajutor însuma atunci aproximativ 2,5 miliarde de lei.

Schema de sprijin pentru HoReCa este finanţată de Guvernul României, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cu un credit de angajament de 2,5 miliarde de lei, creditul bugetar acordat schemei prin Legea Bugetului 2021 fiind de un miliard de lei.

Plăţile pe această schemă de ajutor de stat sunt pro-rata, subliniază Ministerul Economiei.

Plata ajutorului nu depinde de ordinea înscrierii în platforma STS dedicată schemei, iar dacă bugetul total este depăşit de suma totală solicitată de beneficiari, cota bugetată de 2,5 miliarde de lei va fi împărţită proporţional tuturor firmelor acceptate.

Pe parcursul perioadei iniţale de înscriere, o parte dintre firmele care au încercat să aplice au întâmpinat greutăţi în identificarea expertului contabil sau a auditorului care a certificat diferenţa de cifră de afaceri pentru CAEN-uri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro