Lupta anti-coruptie a intrat de multa vreme in vacanta la Bucuresti

“Multe dintre masurile prezentate inainte de aderare drept pasi decisivi in lupta impotriva coruptiei au fost in mod deliberat blocate sau abandonate imediat dupa aceea atit de catre Parlament cit si de guvern. Practic toate investigatiile judiciare avind ca obiect cazuri de mare coruptie au fost intre timp abandonate, foarte probabil in mod definitiv”. Iata doar citeva dintre motivele pentru care procurorul belgian Willem de Pauw, un vechi expert in materie al Uniunii Europene, din al carui raport confidential ajuns in posesia prestigiosului saptaminal britanic The Economist a fost extras si citatul de mai sus, conchide ca “in loc sa faca progrese in lupta impotriva coruptiei, Romania regreseaza pe toate fronturile, iar in ritmul actual ne vom intoarce la situatia din 2003”.

Raportul cu pricina a fost redactat la mijlocul lunii noiembrie 2007 si a fost inaintat ca atare Comisiei Europene. Dar, pentru ca nu sintem in 2003 si nici macar in 2005 sau 2006, aceasta analiza extrem de dura la adresa Bucurestiului a fost cosmetizata la Bruxelles, doar sintem si noi membri in UE din 2007, nu-i asa !? si, pe de alta parte, a fost departe de a stirni in tara o furtuna mediatica si politica asa cum s-ar fi intimplat cu siguranta cu citiva ani in urma.

De pilda, in raportul oficial de monitorizare pe justitie al Comisiei Europene, desi se preciza faptul ca “in arii cheie precum lupta impotriva coruptiei la nivel inalt nu pot fi consemnate rezultate convingatoare” se vorbea inainte, impaciuitor, despre eforturile Romaniei “de a remedia slabiciuni care altfel ar fi prevenit aplicarea legilor, politicilor si programelor Uniunii Europene”. Tonul precaut si bine periat contrasteaza in mod evident cu cel al rapoartelor de monitorizare semnficativ mai critice redactate inainte de aderare si exprima pina la urma o realitate de facto. E complicat sa critici dur un stat membru chiar daca Comisia Europeana ar avea toata indreptatirea sa o faca avind in vedere situatia de pe teren. De aceea pare destul de probabil ca tocmai pentru a trimite un semnal mult mai explicit la Bucuresti trecind peste astfel de constringeri institutionale unii oficiali de la Bruxelles trebuie sa fi decis sa faca in asa fel incit raportul lui Willem de Pauw sa ajunga in presa internationala si sa poata fi astfel consultat in intregime pe website-ul saptaminalului The Economist.

Reactia politicienilor romani a fost cit se poate de previzibila. “Europeanul” Adrian Severin, care nu scapa nici o ocazie sa sustina cauza unei Uniuni puternic integrate politic si institutional s-a aratat iritat de faptul ca un expert de la Bruxelles a adoptat un astfel de ton la adresa unui stat membru, dar si mirat, cu subinteles, oare nu e vorba din nou de o actiune dusmanoasa premeditata la adresa “tarisoarei”!? de decizia The Economist de a aborda subiectul. Dl. Severin, care intre altele e extrem de iritat si de vizitele periodice la Bruxelles ale Monicai Macovei, crede ca acest gen de practici ca si demersul unor ambasadori din tari ale UE de a se intilni cu membrii Comisiei Juridice din Camera Deputatilor pe marginea aceluiasi subiect trebuie descurajate pentru ca ne plaseaza, dupa parerea sa nemeritat, in categoria unor state de mina a doua din spatiul comunitar.

Ceea ce ii enerveaza cel mai tare si mai tare pe oameni politici ca Adrian Severin sau Sergiu Andon, ultimul este presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, e faptul ca atit in rapoarte precum cel citat mai sus sau in discutii cu oficiali europeni cit si in articole ca acela din saptaminalul britanic se fac referiri la blocarea in Parlament a investigatiilor judiciare la adresa unor nume grele de politica autohtona ca Adrian Nastase sau Miron Mitrea ca exemple concrete privind lipsa generala de determinare si de entuziasm a autoritatilor din tara de a combate cu adevarat marea coruptie. In opinia lor ar trebui facute doar aprecieri generale pentru ca altfel nu facem decit sa pornim o “vinatoare de vrajitoare”. Iritarea la Bucuresti trebuie sa fi fost cu atit mai mare vizind ca mediatizarea nefavorabila pe plan extern are loc cu putin timp inainte ca la Bruxelles Comisia Europeana sa faca public Raportul oficial pe justitie. Si asta dupa ce, tocmai pentru a nu face valuri, se aminase smechereste in Parlament, motivul: binecunoscuta lipsa de cvorum !, o decizie in privinta avizului pentru inceperea urmaririi penale in cazurile Nastase si Mitrea. In realitate mai toti liderii nostri politici stiu foarte bine cit de mare e tocmai aceasta miza concreta: daca blochezi cazurile vizibile nu faci decit sa modelezi pe termen lung comportamentul justitiei. Procurorii vor fi in viitor mai prudenti si mai putin inclinati sa-i “deranjeze” pe demnitari si pe cei apropiati lor din lumea politica si de afaceri.

Numai ca din fericire pentru ei si din nefericire pentru sansele de reusita a reformelor din Romania politicienii nostri nu au deloc motive serioase de ingrijorare. Nici mass media si nici populatia nu mai par la fel de preocupate de subiect ca in trecut. Din blazare, din resemnare, din lipsa de interes. Rezultatul: o tema electorala mult mai putin contondenta ca in trecut. Atmosfera externa poate fi desigur neplacuta pentru o vreme dar oricind poti veni cu discursul ca “pina la urma e coruptie peste tot in lume”, asa cum le-a si zis dl. Andon ambasadorilor veniti in vizita la Parlament.

Cum s-a ajuns aici? De ce principala tema de campanie din 2004 pare sa fi trecut astazi in planul doi si romanii nu mai par sa sprijine in aceeasi masura ca in trecut demersuri ca acelea intreprinse de DNA sub conducerea lui Daniel Morar. Dupa cum nu mai par sa reactioneze la fel la declaratiile pe acest subiect ale lui Traian Basescu, pentru care reformarea justitiei si lupta impotriva coruptiei alaturi de reformarea clasei politice au fost principalele teme ale agendei sale publice in ultimii trei-patru ani. Raspunsul standard e acela ca lumea e dezamagita, ca multi cred ca nu s-a facut nimic, ca nu a fost condamnat nici un mare corupt. E o maniera de abordare tipic romaneasca care cere rezultate imediat si tinde sa minimalizeze niste progrese evidente dar care sint usor reversibile, dupa cum bine observa si procurorul belgian in raportul sau. Pentru ca presiunea judiciara asupra unor inalti demnitari, posibila doar datorita depasirii unor blocaje considerate tabu in trecut, pe care am vazut-o din 2005 incoace are sanse ca in timp, pe termen mediu, sa schimbe in profunzime mentalitati institutionale puternic incetatenite in sistem. Daca insa tema dispare de pe radarul electoral e foarte probabil ca si peste douazeci de ani sa vorbim cam in aceeasi termeni ca si astazi atit despre justitia romaneasca cit si despre institutiile autohtone in general.