M-a ”spart” la gură. Ne-am înjurat că n-am pus Pin-ul corect / Pe mine cine mă apără?
Pe mine cine mă apără? E întrebarea pe care mi-o pun zilnic. Polițistul lasă drogatul să conducă în Vamă. La Crevedia sari cu butelia în aer, ca racheta. La Călimănești te arzi ca tuciu. La București ești ars la buzunare de Guvern. Nervii sunt întinși la maxim. Așa că mi-a sărit muștarul pe UBER. Problema? adresa nu se ia la adresă, se ia la PIN. Eh, să mori tu? Să mori sufocat de PIN!
Am ajuns grădiniță. Deschid aplicația! S-a deschis? S-a.
În căsuță scriu adresa mea / citesc adresa pe litere. Pun, apoi, adresa de destinație, în căsuța de dedesubt. Aștept. Cică vine UBER-ul în 3-4 minute. Cobor din casă. Stau pe stradă. Cuminte. Nu vine. Nu vine. Apoi, apare în aplicație că cică să umblu 2 minute până la locul de urcare. Nu-nțeleg de ce să merg la un loc de îmbarcare când eu sunt la locul de îmbarcare. Pănă la urmă, înțeleg, locul meu de îmbarcare nu e bun, e un loc unde șoferul nu poate opri fără să încurce circulația. Mă supun, ce să fac! Ghinion! Nu m-am născut privilegiat.
(atenție! la BOLT e la fel)
În sfârșit, alaltăieri a fost spectacol maxim. Așteptam. Și așteptam.
Aplicația UBER arăta că șoferul e la destinație. Bă, mi se taie respirația! Mă iau la rost! Incapabilule! nu ești în stare de nimic. Deja mă luasem la ceartă grav cu Sinele, să-mi bag picioarele.
„Eu sunt la destinație!” urlu furios Sinelui. Sinele îmi fute una peste bot: amărâtule! Ia șpagă ca Buzatu și apoi să vorbește cu mine!
Mă sună șoferul UBER. Se bagă și el în dezbaterea mea interioară.
”Sunt la locul de îmbarcare” zice.
Zic ”Sunt eu la locul de îmbarcare”.
Zice ”Nu sunteți!”
Zic: ”Ba nu sunteți dvs..”
„Ieșiți pe stradă să vă văd.” Zice. Sar. Țopăi. Să mă vadă.
Zice: Vă văd! Nu sunteți la locul de îmbarcare! Decide el. Închide comunicarea.
Mă uit în jur, UBER-ul visat era vizavi.
Și mi se pune pata.
Știam replica: ”domle, am venit la PIN, dumneavoastră sunteți la adresă.”
Băi, UBER unde draci să fiu? Pe gard ca ciorile? ”Domle, puneți PIN-ul cu mâna, când sunteți unde sunteți!”
Ne ciorăvăim minute întregi pentru un nenorocit de PIN. Am ajuns să ne certăm pe PIN, vi se pare că suntem normali? M-a „spart” la gură șoferul.
Ce-am înjurat, ce-am drăcuit.
Mi-am jignit sinele că nu știu să pun PIN-ul cu măna.
Eu nu mai am adresă, nu mai am un nume.
Eu nu mai iau UBER dintr-un punct în altul. NUUUUU.
Identitatea mea există doar dacă pun PIN-ul corect cu mâna.
Șoferul o ține că el este corect, că are o sculă obiectivă.
Că se ia după PIN. Ajungem în marginea conspirațiilor mondiale. Gata să dau dreptate tuturor conspiraționiștilor, antiglobalizaților.
Eu mă simt înjosit, călcat în picioare de acest roboțel de la volan, acest om fără inimă care are PIN în loc de creier.
PIN-ul încă o formă de ceartă? încă un motiv de bălăcăreală? Daaaaa! M-a „spart” la gură. Oare nu am luat-o razna cu ajutorul acestor roboței pe care-i luăm prea în serios? Oare nu am început să uităm că suntem oameni, înțelegători.
Dar, problema PIN-ului mă răcăie mai adânc și mă întreb: dacă nu am fost niciodată oameni unul cu celălalt, așa obiectiv vorbind, ca o prezență constantă? Ci am fost mereu în bătaia vântului, după toane. Azi sunt om cu oamenii din jur, mâine nu sunt om cu oamenii din jur. Dacă Binele este întotdeauna, pe viață conjunctural. Binele e subiectiv ;i de depinde de chef. Un PIN al lui UBER este un fapt OBIECTIV care trebuie să ne disciplineze, să pună capăt unor conflicte, să nu conteze binele/răul, ci PINUUUUL< dincolo de bine/rău. Este PIN-ul binele civilizator între 2 fiare gata să se sfârtece? Ce-am ajuns, Doamne, ce-am ajuns!
Vai de tine! Ah, să nu uit, UBER/BOLT=Taxi aceeași mizerie.
Cât am visat la trasport civilizat, fără hârburi în trafic, fără manele, fără electronice, fără șoferi puturoși la miros. UBER/BOLT=TAXI acum.
Într-o seară spre casă mi-am luat „seară evanghelică”, în alta, prezicătorii lui Pește mi-au arătat soarta mea de Berbec. Ce să mai spun de muzica electronică, pentru spălat pe dinți. E o invazie de proaste maniere, de îndobitocire. Șoferul de UBER/BOLT știe Totul și-ți împute capul cu dobitociile lui. Aflu cum s-a căsătorit și a divorțat de Măgduța. Aflu cum „prosta dracului” nu-l aștepta în pragul casei dând din fund.
Ajuns în acest punct. Trebuie spus: PIN-ul este singura dovadă că UBER mai există, deci. Că e UBER. Dar această dovadă că am de-a face cu UBER este explozivă. Mă rupe la gură, îmi vine să sparg capete de boți.
Toate belelele reclamate la fostele taxiuri, acum 5 ani, sunt aici la UBER/BOLT. Și PIN-ul e singura dovadă de existență a lui UBER. Și tocmai pe ăla trebuie să te chinui să-l pui cu măna. Cu deștul tău. Altfel, dacă nu pui PIN-ul cu mâna nu mai ești, te dizolvi.
Pe mine cine mă apără? E întrebarea pe care mi-o pun zilnic.
Polițistul lasă drogatul să conducă în Vamă. La Crevedia sari cu butelia în aer, ca racheta. La Călimănești te arzi ca tuciu. La București ești ars la buzunare de Guvern. Nervii sunt întinși la maxim. Așa că mi-a sărit muștarul pe UBER. PIN-ul UBER m-a “spart” la gură.
Din aceeași serie de scandal:
INTERVIURILE HotNews.ro