Sari direct la conținut

Madonna a inceput demersurile pentru a adopta inca doi copii din Malawi

HotNews.ro
Madonna a inceput demersurile pentru a adopta inca doi copii din Malawi

Madonna, superstarul pop in varsta de 58 de ani, a depus actele oficiale prin care a solicitat instantei din Malawi permisiunea a adopta alti doi copii din aceasta tara, informeaza BBC.

Cantareata americana nu a facut inca un anunt in acest sens, insa informatia a fost confirmata de tribunalul din Lilongwe.

”Tribunalul studiaza o cerere pentru a determina daca Madonna poate adopta sau nu doi copii. Procedura de adoptie necesita o hotarare judecatoreasca”, a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al tribunalului.

Conform presei locale, Madonna s-a prezentat personal miercuri la tribunalul din Lilongwe, impreuna cu doi copii mici, pentru a fi audiata.

Potrivit procedurii, vedeta va trebui sa astepte o saptamana decizia tribunalului.

Madonna a mai adoptat doi copii din Malawi, un baiat, David Banda, in 2006 si o fata, Mercy James, in 2009.

Madonna mai are alti doi copii, Lourdes si Rocco, din relatiile cu Carlos Leon si Guy Ritchie.

Aceasta a intemeiat in 2006 fundatia ”Raising Malawi” care sustine ca a platit milioane de dolari pentru finantarea orfelinatelor si a altor institutii pentru protectia copiilor din Malawi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro