MAE anunță că adresele a nouă secții de votare din străinătate au fost modificate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că au fost modificate adresele a nouă secții de votare din străinătate pentru scrutinul din 26 mai, ca urmare a „apariției unor situații de natură obiectivă”, cum ar fi „decizii unilaterale ale autorităților publice locale de a rezilia contractele de închiriere încheiate” pentru găzduirea secțiilor.
Într-un comunicat difuzat sâmbătă, MAE informează că, prin ordin al ministrului afacerilor externe, au fost modificate adresele a nouă secții de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European și referendumul național din 26 mai 2019, „ca urmare a unor situații neprevăzute sau a unor cauze de natură obiectivă”.
MAE precizează că numărul total al secțiilor de votare care vor fi organizate în străinătate rămâne același – 441, „membrii Corpului Diplomatic și Consular identificând în timp util spații necesare mutării unor secții de votare, în mare parte ca urmare a unor decizii de ultimă oră a autorităților locale din unele țări.
MAE explică faptul că, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Ordinului ministrului afacerilor externe 730/2019 privind numerotarea secțiilor de votare din străinătate, „s-a constatat că în cazul unor secții s-a modificat, din motive obiective, adresa locației”.
Potrivit ministerului, misiunile diplomatice care au propus secțiile de votare respective s-au confruntat cu „decizii unilaterale ale autorităților publice locale de a rezilia contractele de închiriere încheiate pentru organizarea secțiilor de votare, de schimbare a locației agreate și atribuite inițial pentru organizarea secțiilor de votare într-o locație care prezenta condiții improprii desfăşurării procesului electoral”. De asemenea, mai spune MAE, „au existat situații în care instituțiile publice în care s-au închiriat săli pentru organizarea secțiilor de votare aveau afișate adrese vechi, neactualizate sau chiar au comunicat, în adrese oficiale către misiuni, adrese incomplete sau eronate”.
Ministerul român de Externe oferă în continuare și câteva exemple în acest sens:
„Cu titlu exemplificativ, în cazul secției de votare nr. 44 din Calgary, autoritățile publice au informat consulul onorific al României la Calgary că imobilul în care funcționează centrul comunitar, în care urma să fie organizată secția de votare, va intra în reparație capitală și au reziliat contractul de închiriere încheiat. Menționăm că în Calgary procedura obligă autoritățile locale să inițieze renovarea centrelor comunitare imediat după obținerea tuturor avizelor, atât din cauza procedurii îndelungate implicate, cât și din cauza perioadei scurte de timp în care vremea permite derularea unor lucrări de acest tip.
Cu o situație similară s-a confruntat și Consulatul României la Castellon de la Plana, care a fost notificat pe 8 mai 2019 de către autoritățile locale din Alicante cu privire la decizia acestora de a anula închirierea agreată inițial pentru o sală în care să funcționeze secția de votare și de a muta locația într-un alt spațiu, în care propuneau organizarea secției de votare în aceeași încăpere cu o secție de votare organizată de Bulgaria. Întrucât sala respectivă oferea condiții improprii pentru desfășurarea optimă a procesului electoral, Consulatul României la Castellon de la Plana a fost nevoit să închirieze un alt spațiu destinat secției de votare, aflat în alt imobil.
Au existat și cazuri în care situații neprevăzute au dus la necesitatea închirierii unui alt sediu pentru organizarea unei secții de votare. Una dintre secțiile organizate în SUA urma să funcționeze într-o clădire aflată în proprietatea unui consul onorific, care însă, în urma unor probleme personale neprevăzute, nu a mai putut pune la dispoziție imobilul respectiv. Drept urmare misiunea diplomatică respectivă a fost nevoită să identifice un alt spațiu destinat organizării secției de votare.
Menționăm și situația unei secții de votare organizate în Italia, unde autoritățile locale au comunicat Consulatului General la Bologna că adresa corectă a imobilului pentru care și-au dat acordul în vederea înființării secției de votare nr. 185 Siena este Via B. Tolomei nr.7, în comunicările anterioare figurând eronat nr. 5.
O situație similară s-a înregistrat în cazul secției de votare 117 din Hamburg, pentru care firma de la care a fost închiriată locația secției de votare a comunicat abia la data 14 mai 2019 că în adresa spațiului transmisă în toate comunicările anterioare a fost greșit trecut numărul străzii”.
„În urma apariției unor astfel de situații obiective și neprevăzute, misiunile diplomatice ale României în cauză au luat, în cel mai scurt timp, toate măsurile care s-au impus pentru a găsi locații alternative pentru secțiile de votare respective, cu scopul de a păstra același număr de secții de votare, astfel încât un număr cât mai mare de alegători români din străinătate să își poată exercita dreptul de vot la scrutinele din 26 mai 2019. De asemenea, membrii Corpului Diplomatic responsabili cu organizarea și desfășurarea în străinătate a scrutinelor din 26 mai 2019 au informat prompt în vederea corectării erorilor apărute în cazul unor secțiilor de votare”, arată MAE în comunicat.
În aceste condiții, precizează MAE, „pentru a asigura o corectă și completă informare a opiniei publice cu privire la adresele exacte ale secțiilor de votare din străinătate, prin ordinul ministrului afacerilor externe emis la 16 mai 2019, au fost modificate, în mod corespunzător, adresele a 9 secții de votare”.
Lista secțiilor de votare, cu adresele în cauză actualizate, poate fi consultată pe site-ul MAE.