Mai bine cu sau fara FMI? Intrebati companiile din energie.

M-a întrebat deunăzi cineva (din sectorul energiei) dacă acordul cu FMI a fost un lucru bun pentru sectorul energiei și pentru companiile din energie. Nu de alta, dar tot apar voci în spațiul public contra unui nou Acord și e cazul să lămurim și treaba asta. Deci, mai bine cu sau fără Acordul cu FMI? E interesantă poziția marilor companii din energie zilele astea (EON, ENEL, CEZ, GDF, Petrom): nici pâs pe acest subiect, să nu care cumva să supărăm guvernul, cred. Să vedem cum au stat lucrurile.

În primul rând, o precizare: acordul pe care l-am avut noi în România din (2009 și) 2011 a fost o excepție absolută: din 2009 încoace, în nicio altă țară din lume FMI nu se mai bagă în reforme structurale, adică în condiționalități de reformă pe sectoare ca la noi, energie, sănătate, transporturi. La noi și-au dat seama că trebuie făcută o excepție pentru că jaful generalizat din transport, energie și sănătate pur și simplu fac ca stabilitatea macroeconomică și perspectivele de dezvoltare pe termen lung să fie puse serios în pericol. Și că fără condiționalități dure, guvernul României, oricare ar fi el, nu va renunța la jaful generalizat.

În energie, că despre asta am fost întrebată, acordul cu FMI a avut câteva condiții:

– abandonarea ideii imbecile cu campionii integrați, măsură complet inaplicabilă și care a blocat orice investiție în sectorul energiei chiar în cei mai buni ani, 2007-2008. Să fie clar, din cauza ideii cu unul-doi campioni integrați nu s-a făcut absolut nimic în energie timp de 4 ani. Să nu mai zic că era o idee ticăloasă de întreținut niscaiva centrale termo care nici nu sunt funcționale pe seama decapitalizării Hidroelectrica și Nuclearelectrica, și de ascuns contractele cu “băieții deștepți” care deveniseră evidente odată cu funcționarea din ce în ce mai bună a pieței de energie OPCOM. Ăsta, și nu altul, e scopul înființării campionilor integrați, idee care văd că acum se întoarce și e susurată cu insistență pe la urechile lui Ponta de niscaiva consilieri.

– profesionalizarea managementului companiilor de stat. Adică în loc de politruci, în CA și directorii generali să fie selectați printr-un proces competitiv, prin selecție internațională (se poate înțelege furia FMI și a Fondului Proprietatea când la Oltenia headhunterul internațional a găsit că cel mai bun manager din lume, după ce au căutat până și prin Bangkok, este taman vicepreședintele PSD Gorj, dar în fine). Companiile astea trebuie conduse de oameni care se pricep și pentru buna funcționare a sectorului și pentru profitabilitate la bugetul public.

– aprobarea legilor care transpun Directivele din Pachetul 3 (legea energiei și legea ANRE). Din păcate, cum am mai zis, legea ANRE s-a încălcat fix de către Parlament în 3 săptămâni după ce-au aprobat-o. Deși era treaba Comisiei, FMI a preluat și asta, ca să-i dea mai multă greutate, și FMI-ul a reușit s-o împingă.

– încetarea o dată pentru totdeauna a contractelor de vânzare de către companii de stat prin selecție necompetitivă a partenerilor. Adică Hidroelectrica să nu mai vândă unor amici contractați fără licitație, la juma’ de preț. Și nici celelalte, Romgaz, Nuclearelectrica, Oltenia etc. Să se văndă tot prin OPCOM, transparent, competitiv, nediscriminatoriu, hai să facem și platformă de gaze, că se poate, să nu mai dea Romgaz direct la Interagro. Anularea contractelor existente cu băieții deștepți. Aici într-un final, după ce Monica Macovei a cerut public comisarului de la DG Comp Almunia să se miște odată, s-a lansat în sfârșit investigație oficială și de la Bruxelles.

– plata datoriilor CFR către furnizorii de energie electrică EON, CEZ, ENEL, dar și Electrica – aceștia nu pot deconecta CFR că nu le dă legea voie, dar CFR nu le plătește, creeping expropriation, cum bine zicea unul dintre cei afectați, se strânseseră vreo 2 miliarde de RON arierate. Se strâng din nou acum datorii noi.

– respectarea de către ANRE a propriilor reglementări, adică: să nu mai forțeze EON și GDF să cumpere gaz scump și să-l dea ieftin la consumatorul final, în timp ce gazul ieftin se ducea la Interagro, Azomureș și Elcen – vreo jumătate de miliard de euro au pierdut EON și GDF în 2009-2010, bani care se vor recupera de la noi, nu vă faceți iluzii. Legea a fost schimbată că a bătut cu pumnul în masă FMI, măcar să nu se mai piardă bani în continuare, că tot noi ar urma să plătim.

– liberalizarea prețurilor la energie electrică și la gaz, cum cere bunul simț economic și cum s-ar putea face la zero cost pentru consumatorul casnic dacă s-ar vrea, dar nu se vrea pentru că trebuie să primească gaz ieftin Interagro sau Azomureș și curent ieftin Mittal, Alro, și toată șleahta de băieți deștepți din energie din România și din toți Balcanii, Alpiq, Energy Holding, EFT etc. Din nou, Comisia a avut nevoie și de ajutorul Fondului. Apropo de protecția consumatorului, tot FMI s-a gândit și la asta: împărțirea profiturilor suplimentare rezultate din liberalizare între privat (Petrom) și bugetul statului, să aibă lumea resurse la buget să protejeze și consumatorul casnic în așa fel încât nici să nu simtă liberalizarea.

– privatizările. Avem nevoie de privatizări pentru investiții majore în sectorul termo și pentru transparența funcționării companiilor din energie, care ar fi listate la bursă. FMI și-ar fi dorit privatizare majoritară la Oltenia (care dă faliment oricum fără, nu-i nimic, rămânem fără vreo 10% din producția de energie electrică); Electrica; și pachete minoritare plus listare la Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, să revitalizăm un pic și bursa de valori și să obligăm și aceste companii să respecte măcar cerințele minimale de guvernanță corporativă ale BVB (transparență, de pildă). Și să mai aducem aici și un pic de concurență, și niște investiții străine, și niște stakeholderi noi, poate încep să se mai opună și alții la ideile de proastă guvernare, nu numai FMI.

– accelerarea discuțiilor pentru a treia perioadă de reglementare 2013-2017 pentru rețele de distribuție și transport, că țipau ENEL, EON, CEZ pe bună dreptate că nu s-au actualizat tarifele și au venituri amânate de vreun miliard pentru investiții făcute și recunoscute legal de ANRE.

La fiecare misiune a FMI s-au făcut consultări și discuții cu toată lumea, să nu aibă impresia cineva că programul FMI-ului e scris de undeva de la Washington și e irelevant aici. Toate problemele pe care le știe FMI despre sector din discuțiile astea se știu, și din analize făcute de FMI, de Comisie și de Banca Mondială cu mare atenție. Toată lumea care vizita FMI, companii, sindicate, ONGuri, specialiști, bănci, consumatori, din toate sectoarele, transport, energie, sănătate etc., toate veneau cu jalba-n proțap să le rezolve FMI problemele.

Ce s-a reușit? Păi în energie s-a recuperat o parte din pierderea pe care o făceau companiile pe gaze în favoarea băieților deștepți gen Interagro & co, prin punerea în aplicare a legii; s-au făcut plățile datoriilor restante de la CFR către furnizori, s-a aprobat cu anasâna calendarul de liberalizare. N-a mers chestia cu privatizările, cu managementul profesionist și cu contractele bilaterale (deocamdată nu înțelege nimeni care-i treaba cu spectaculoasa insolvență a lui Hidroelectrica și de ce a fost nevoie de ea când se puteau face actele pachet și trimise la DNA, cum văd că se face acum, cu jumătate din acte, doar alea despre PDL, bun și-atât). S-a reușit trecerea Legii energiei și a legii ANRE, lucru pe care Comisia de una singură nu reușea să-l facă; și din legi s-au eliminat măcar unele dintre interesele nelegitime (doar unele, pe celelalte și le-au împins pe alte căi tocmai cei care cereau FMI-ului să le rezolve problemele legitime). S-a pus pe tapet problema politizării companiilor și problema băieților deștepți și s-au blocat cu scandal tentative să se încheie alte contracte.

Cu chiu cu vai s-au eliminat facilitățile preferențiale pentru “marii consumatori de gaze” (Interagro, Azomureș) care urmau a fi protejați la fel precum consumatorii casnici, dacă nu vedea FMI la timp, în 2011.

Ei bine, deși FMI și-a pus în cap să rezolve toate problemele astea, pe cât poate, a fostabsolut singur. Numai Fondul Proprietatea a mai făcut câte ceva, în special dând în judecată pentru furturi conducerea companiilor la care sunt acționari, și numai când le-a ajuns cuțitul la os. Dar în rest, nimic. N-am auzit nici pe traderii cinstiți și dl Lungu să iasă și să ceară public ca toate companiile de stat să vândă prin licitație și să aibă toată lumea acces la energia produsă de companiile de stat; și nici pe d-na Gheorghe să dea în judecată statul român că nu aplică Directivele europene cu liberalizarea pieței gazului. N-am auzit pe nimeni dintre domnii d’Agnese, Stab, Hajdinjak să iasă public și să spună că e inadmisibil ca statul practic să-i exproprieze forțând să furnizeze la CFR care nu plătește, sau să dea în judecată statul pentru încălcarea legii și a directivelor europene, deși ENEL se plângea altminteri că datoria neplătită pe care o are CFR la ei depășea valoarea uneia dintre filialele de distribuție! Foarte puțin, prea puțin s-au plâns public d-nii Hajdinjak, Gheorghe și Stab despre gazul ieftin exportat de Interagro, și nici unul n-a dat statul în judecată pe Directiva europeană să ajungă cu procesul până la Curtea Europeană de Justiție, cum fac alții în Ungaria. De câte ori i-ați auzit pe d-nii d’Agnese și Veskrna să zică ceva public despre veniturile amânate din tarifele pe rețele? Ne plângem că liberalizarea nu va aduce concurență pentru că companiile de stat au toate același acționar, dar n-am auzit grupul de mari consumatori, în frunte cu vocalii Alro sau Mittal, altminteri scandalizați că “piața de energie din România nu e funcțională”, să ceară ca Oltenia sau Electrica să se privatizeze, deși în beneficiul lor ar fi în primul rând, în caz că la un moment dat nu vor mai primi curent ieftin de la Hidro sau Nuclear. Mai simplu, să ne rezolve alții problemele, noi facem business as usual, pe la colțuri. Și lasă că avem noi alte deal-uri din care ne recuperăm pierderile, să-i lăsăm pe fraierii ăștia de la FMI să ne rezolve celelalte chestiuni unde interesele noastre sunt legitime. Culmea-culmilor s-a atins când ACUE (asociația EON, GDF, CEZ, ENEL, Electrica) a ieșit chiar împotriva încercării de a face platformă de gaze pe OPCOM, dintr-un motiv real nelegitim (ne convine tuturor cum se fac deal-urile pe gaze), cu un argument public de-a dreptul hilar: “legislația e prea impredictibilă”, când tocmai șeful ACUE lucrează și la drăftuirea legilor pe energie din Parlament.

Sunteți nemulțumiți de ce-a ieșit cu reforma în energie propusă de FMI, dragilor? Atât s-a putut negocia, în condițiile în care trei guverne consecutive (Boc, Ungureanu, Ponta) au făcut tot ce le-a stat în putință să NU facă reformele, iar voi n-ați supărat Guvernul. S-au găsit cele mai năstrușnice scuze: ba că s-a descoperit la Romgaz fix înainte de listare că mai are nevoie să se facă un studiu internațional, ba că abandonarea campionilor integrați are nevoie de avizul CSAT întâi, ba că înlocuirea managerilor politruci la Nuclearelectrica are nevoie de avizul CSAT (n-ar fi avut nevoie în schimb pentru numirea d-nei Lulache care n-are treabă cu energia nucleară; sau pentru insolvența Hidroelectrica). Ba că durează mai mult nuștiucestudiu, ba că stai că nu se poate, ba că am greșit numele în HG, tre’ să-l refacem, ba că acum suntem în insolvență, s-a dus naibii listarea și managementul profesionist la Hidro. Ba că acum pur și simplu nu e momentul. Ba vrem vânzare minoritară, ba majoritară, ba iar minoritară, ba majoritară, vezi Oltenia. Ba nu ș†im cum să fuzionăm, Elcen cu RADET sau RADET cu Elcen. Ba că am încercat și am ratat, uite dom’le ce de oameni răi cu Cuprumin și Oltchim. A, și ne scuzați că între timp am semnat Tratatul lui Dogaru, ăla în care ne jurăm că întoarcem toate reformele cu FMI din drum, dar n-am fost serioși, să știți, am semnat doar pe prima pagină, pe scrisorile de intenție cu FMI-ul semnăm pe ultima, parol!

În tot acest timp, deși era în interesul tuturor stakeholderilor din energie să se facă luntre și punte să meargă bine acordul, repet, numai Fondul Proprietatea a mișcat ceva și fără să susțină măcar și ei public FMI-ul. Toți ceilalți au așteptat fericiți și mulțumiți să li se rezolve problemele, fără să miște un deget, fără să iasă public, fără să dea statul în judecată pentru încălcarea propriilor legi, fără să facă lobby la Bruxelles sau ce mai știu ei să facă să se împingă mai repede infringement-urile – pentru că nimeni nu vrea să se pună rău cu Guvernul. Explicația poate fi una singură – fiecare dintre ei și-a mai împins și alte chestii pe lângă, de-aia nu vor să se pună rău cu Guvernul, ba ia hai să modificăm legea energiei printr-un OUG, ba să facem din definiții niscaiva obligații ca orice consumator de gaz să treacă pe la noi, ba las’ că negociem noi altfel taxele alea, că avem om în Parlament și șeful nostru de patronat mai e și consilierul lui Ponta. Ne-om descurca.

Poate că FMI ar fi făcut treabă mai bună și am fi avut acum un sector al energiei funcțional dacă toate companiile mari din energie, cele din ACUE (EON, ENEL, CEZ, GDF) și Petrom, în loc să pună capul în nisip și să se bazeze exclusiv pe FMI că le va rezolva problema ar fi ieșit și ei public să apere reforma în energie. Dacă tot n-au curaj să înfrunte Guvernul când e interesul lor în joc, dacă tot nu vor să supere Guvernul, măcar să fi apărat public FMI-ul în fața atacurilor.

Aș vrea un lucru să fie clar – cei care au lucrat în acordul cu FMI, echipa FMI-ului, cea din București și cea de la Washington, plus un om de la Banca Mondială de la Washington și un om de la Comisia Europeană de la Bruxelles, au făcut treabă mai bună pentru buna guvernare în energie decât mulți care se bat în piept pe cât de reformiști sunt. Apropo – e ușor să lovești acum în FMI, că probabil nu se va putea negocia un nou acord (Guvernul nu vrea cu niciun chip să facă reformele); legitimezi poziția Guvernului când i se va da cu flit că nu-și mai riscă FMI-ul credibilitatea să ne facă bine cu de-a sila.

PS: Ieri d-na Pivniceru a anunțat că desființează Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, acea instanță administrativă care decide rapid (20 zile maxim) la contestațiile la licitații, iar dacă nu-s mulțumite părțile pot merge mai departe în instanță. Cum ziceam într-un raport EFOR din ianuarie, CNSC degreva semnificativ instanțele judecătorești de plângerile la contestații și a făcut treabă bună:

– 98% din decizii au rămas finale (fie n-au fost contestate, fie instanța a reconfirmat decizia CSNC)

– dintre contestațiile primite 30% au fost acceptate și dispuse măsuri de remediere, 70% respinse rapid ca nefondate și s-a mers mai departe cu contractarea destul de repede, dacă nu s-a făcut plângere apoi în instanță

– în cei 6 ani de funcționare, CNSC a rezolvat peste 40000 de cazuri

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro