Sari direct la conținut

Mai multe supermarketuri scot de la comercializare produse din cocos, pentru că fructele sunt culese de maimuțe

HotNews.ro
Nuca de cocos, Foto: MorgueFile.com
Nuca de cocos, Foto: MorgueFile.com

Unele supermarketuri au scos de pe rafturi apă și ulei de cocos după ce a ieșit la iveală că produsele au fost folosite din fructe culese de maimuțe, relatează BBC.

Maimuțele sunt luate din sălbăticie și învățate să culeagă până la 1.000 de nuci de cocos pe zi, a spus People for the Ethical Treatment of Animals (Peta).

Grupul pentru apărarea drepturilor animalelor au spus că macacul cu coadă de porc din Thailanda este tratat ca o ”mașinărie de cules nuci de cocos”.

Ca reacție, unele lanțuri de supermarketuri, Waitrose, Ocado, Co-op și Boots, au promis că nu vor mai vinde anumite produse.

Între timp, Morrisons a spus că deja a eliminat de pe rafturi produse realizate din nuci de cocos culese de maimuțe.

Peta a spus că a găsit opt ferme în Thailanda unde maimuțele sunt forțate să culeagă nuci de cocos pentru export în lume.

Masculii pot culege până la 1.000 de nuci de cocos pe zi, spune Peta. Asta, în timp ce se crede că omul poate culege doar aproximativ 80 pe zi.

De asemenea, organizația ar fi descoperit ”școli de maimuțe”, unde animalele sunt învățate să culeagă fructe, precum și să meargă pe bicicletă sau să joace baschet pentru amuzamentul turiștilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro