Sari direct la conținut

Mai puțin de 40 la sută dintre europeni știu că alegerile europarlamentare au loc în mai / Doar 5 la sută știu data exactă

HotNews.ro
Parlamentul European, Foto: Hotnews
Parlamentul European, Foto: Hotnews

Mai puțin de 40 la sută dintre europeni știu că alegerile europarlamentare au loc în mai și doar cinci la sută știu datele exacte, respectiv între 23 și 26 mai, potrivit unui sondaj realizat de Kantar Public, relatează AFP.

Potrivit sondajului publicat joi de către Parlamentul European, 38 la sută dintre europeni (în afară de Regatul Unit) știau la sfârșitul lui februarie luna alegerilor. Proporția a fost pe 50 la sută în șapte țări, inclusiv Italia, și a ajuns la 34 la sută în Franța.

În patru țări (Danemarca, Olanda, Suedia și Belgia) respondențIi erau siguri de vot (între 58 și 65 la sută).

Principalele preocupări ale europenilor rămân economia, lupta împotriva șomajului și imigrația. 44 la sută dintre cei intervIevați consideră că imigrația trebuie să fie o prioritate în campanie, comparativ cu 50 la sută, în sondajul din septembrie-octombrie.

Schimbările climatice și protecția mediului câștigă teren și importanță în viziunea repondenilor, aceste teme fiind citate de 43 la sută. Lupta împotriva terorismului rămâne printre priorități.

Potrivit Eurobarometrului din primăvară, o vastă majoritate a europenilor sprijină adeziunea la UE (o medie de 61 la sută în 27 de țări, în afară de UK), un nivel care nu a mai fost atins de la căderea Zidului Berlinului și de la Tratatul de la Maastricht.

Cu toate acestea, ”nivelul de incertitudine a crescut, 27 la sută dintre europeni cred că UE nu este nici bună, nici rea”.

Sondajul a fost realizat între 19 februarie și 4 martie în 28 de state, pe 27, 973 de oameni cu vârste peste 15 ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro