Majorare de capital la Sibex
Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu- Sibex- anunţă aprobarea, de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, a majorării capitalului social al societăţii. Potrivit unei decizii a C.N.V.M., Sibex e autorizata sa isi modifice autorizaţia de funcţionare, ca urmare a majorării capitalului social de la 22,6 milioane de lei, la 33,4 milioane de lei. Majorarea a fost facuta prin emisiunea unui numar de 11.301.360 actiuni noi cu o valoare nominala de 1/leu actiune, in schimbul aportului in numerar al actionarilor inscrisi in evidentele S.C. Depozitarul Sibex S.A. la data de inregistrare. „La expirarea perioadei de subscriere, in data de 04.11.2010 au fost subscrise un numar de 10.825.206 actiuni noi, sau 95% din numarul total de actiuni noi disponibile spre a fi subscrise”, se arata in comunicatul transmis de Sibex.
„Operaţiunea de majorare a capitalului social a fost un succes, dovadă procentul foarte mare de subscriere, fapt care denotă că acţionarii noştri au încredere în societate şi proiectele sale de dezvoltare” a declarat preşedintele Sibex, dl. Teodor Ancuţa.
Noul capital social va intra în vigoare după înregistrarea sa la Registrul Comerţului. Acţiunile vor deveni tranzacţionabile după emiterea de către CNVM a certificatului de înregistrare a valorilor mobiliare şi înregistrarea lor în sistemul Depozitarului Sibex