Sari direct la conținut

Mall de Oscar la Cluj

Monitorul de Cluj

Proiectul viitorului complex Akademia din Cluj-Napoca a primit Oscarul la Cannes

Prima nominalizare a adus Romaniei si primul mare premiu MAPIC. Centrul Akademia a fost votat cel mai bun proiect din clasa Small&Medium Retailers (n.r., proiecte de complexuri de vinzare cu amanuntul de dimensiuni mici si medii).

In spatele acestui mare premiu, cistigat pentru prima oara de un proiect ce se va implementa in Romania, sta o echipa pusa pe fapte mari, care a intrecut proiecte din tari precum Franta, Germania, Italia, Austria, Polonia, Turcia, Spania si Kuweit. Din echipa fac parte mai multi clujeni sau absolventi de facultati din Cluj care acum dezvolta proiecte de sute de milioane de euro.

Managementul proiectului Akademia este realizat de firma PCMG Ltd. (Project and Construction Management), detinuta in parteneriat de doi romani, Theodor Raducan si Andrei Popovici. Daca primul si-a finalizat studiile superioare la Londra, unde, de altfel, isi are sediul si firma lor, Andrei este absolventul unei facultati din orasul de pe Somes. PCMG Ltd.

manageriaza in prezent proiecte de peste 510 milioane de euro, printre care si proiectul celor de la Nisco Invest, Akademia Center Cluj. In echipa cistigatoare este inclusa si Mara Vasilache, arhitect pentru Burrows Cave International, firma care se ocupa efectiv de construirea viitorului mall din Hasdeu, si al carei tata este din Cluj.

„Efortul tuturor firmelor implicate in proiectul Akademia, al carui concept si finalitate a fost indus chiar de cei de la Nisco Invest, a fost rasplatit miercuri seara cu trofeul Small & Medium Retailers“, explica Andrei Popovici de la PCMG Ltd..

Competitie puternica pentru mall-uri

Viitorul complex de retail Akademia va avea trei etaje si o suprafata construita de 41.000 de metri patrati, dintre care 18.000 inchiriabili. Viitorul centru are succesul deocamdata asigurat, avind in vedere ca va deservi intreaga zona de campus universitar din Hasdeu, locatia centrului fiind pe strada Victor Babes.

Din proiectul cistigator la Cannes nu lipsesc o parcare subterana de 322 de locuri, o zona de food-court (restaurante si cafenele), o zona comerciala, o galerie de moda pe doua nivele, o zona de distractie si divertisment, birouri administrative, precum si un supermarket. Valoarea investitiei nu a fost facuta publica, termenul de finalizare fiind inceputul anului 2009.

Deschiderea unui nou mall va pune la grea incercare celelalte trei proiecte care vor fi pe piata atunci, Polus Center, Iulius Mall si Atrium Center.

MAPIC Awards

Clujul a intrat de miercuri seara pe harta metropolelor care detin un Premiu Oscar obtinut la expozitia MAPIC din Franta. Acesta este cel mai important eveniment de pe continent care premiaza cele mai inedite concepte de vinzare cu amanuntul (n.r., retail) din Europa.

Expozitia de proiecte de retail MAPIC preconizeaza totodata succesul si utilitatea pe care aceste proiecte il vor avea pe termen lung. Sectiunea de Shopping Center contine si subsectiunea de Small & Medium Retail, al carei premiu a fost adjudecat de proiectul viitorului complex clujean Akademia Center.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro