​Mame mici – Cum naști și cum crești un copil, la 15 ani

E vara lui 2015 și, în salonul Maternității Bucur din București, Florentina moțăie un somn dulce. Se trezește când îi sună telefonul, un Samsung vechi, cu butoanele roase. Întinde mâna ascunsă de mâneca pijamalei mov, imprimată cu maimuțe mici, și prinde telefonul cu palma. „Da, mami. Sunt bine, mă doare puțin capul și nu prea mă pot ridica din pat. Mi-a zis domnul doctor să mai aștept câteva zile.”

Își pune capul pe pernă. Pe chipul ei se strecoară o rază de soare și Florentina se încruntă. Lumina care intră prin cele patru geamuri ale salonului e prea puternică. Pereții sunt albi, așternuturile paturilor – aliniate câte patru pe douâ rânduri – la fel. În dreptul ușii se află o masă de lemn cu un singur scaun, iar lângă ea un frigider cu câteva pete de rugină.

Lângă pat, Florentina are rucsacul ei roz. N-are cărți sau caiete în el, ci tot ce s-a gândit că i-ar fi de folos într-o maternitate: un halat alb, două rochițe de vară, pantaloni, tricouri, hainele cu care a venit să se interneze, o sticlă de 0,5 litri de apă plată și ceva mâncare – pâine, mezeluri, cașcaval. Nu-i place mâncarea de spital. Mai are un ursuleț mic, alb, cu o inimioară, și o broșă pe care scrie „I love you”. L-a primit de 1 martie, împreună cu un parfum, de la Ionuț, tatăl copilului ei. Deși sunt certați, iar Ionuț a gonit-o din casa lui și a părinților cu trei luni înainte de naștere, Florentina nu poate renunța la ursuleț. Fetița ei, Mihaela, se va juca cu el când va crește mare.

Are 15 ani și șase clase terminate. După primul semestru din clasa a VII-a, când i s-a confirmat că era însărcinată, a încetat să mai meargă la școală. Majoritatea timpului și-l petrece în patul de spital; nu poate face prea multă mișcare. Cu trei zile înainte de naștere, Florentina trece prin stări mixte: suferă că tatăl copilului ei i-a abandonat, o emoționează gândul că va deveni mamă de fetiță, e obosită și vrea să nască cât mai repede.

În România, numărul tinerelor care nasc până la vârsta de 19 ani este îngrijorător de mare. Conform unor statistici ale Ministerului Sănătății, peste 18.000 de adolescente au devenit mame în 2014. Dintre ele, 662 nu aveau nici 15 ani, iar cele mai multe provin din mediul rural. Dacă în 2010, conform datelor UNICEF, România se situa pe locul doi în Europa după numărul de nașteri în rândul tinerelor cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani (în urma Marii Britanii), în 2013 trecuse, conform datelor Eurostat, pe locul I în Europa, cu un procent de 15,6 nașteri în rândul mamelor adolescente. Fenomenul e răspândit atât în comunitățile rome, cât și în familiile de români. Autoritățile nu dețin statistici defalcate, însă organizații non-guvernamentale susțin că ponderea tinerelor din familii nerome a crescut în ultimii ani, iar principalele cauze sunt lipsa educației sexuale și sărăcia.

Când l-a cunoscut pe Ionuț, băiatul de care s-a îndrăgostit și pe care nu l-a mai putut uita, Florentina avea 11 ani. Era într-o zi de vară cu călduri teribile, zile pe care copiii din Comana, județul Giurgiu, și le petrec în parc ori la gârlă. Purta o pereche de pantaloni scurți, roz, și un maiou alb. „Nu arăta de 11 ani, părea mai mare”, își amintește Ionuț. Băiatul, care avea 15 ani pe vremea aceea, a analizat-o puțin de la distanță, apoi, dezghețat cum a fost întotdeauna, s-a dus glonț la ea. A întrebat-o ce face și câți ani are și, după câteva minute, i-a spus direct că i-ar plăcea să fie prietena lui.

Ionuț e înalt și vânjos. Are părul brunet, niște ochi căprui și un zâmbet fermecător, cu gropițe în obraji. Pe Florentina, sfioasă și retrasă de felul ei, a cucerit-o cu îndrăzneala. I-a spus că se mai gândește, dar a făcut-o doar ca să-l țină pe ace. În aceeași seară, s-a trezit cu el la poartă. Atunci i-a și spus că da, voia să fie prietena lui. Relația lor a început timid, cu pupături discrete sub poartă și ieșiri rare la gârlă ori în centrul satului, pe băncile din fața școlii. Florentina s-a îndrăgostit lulea, însă lui Ionuț îi fugeau ochii și după altele. Iar el recunoaște asta. „Am fost și cu altele, inclusiv cu sora ei mai mare, măritată acum într-un alt sat.”

Florentina era și ea curtată de alți băieți dar, deși unora le răspundea, o făcea doar ca să-l întărâte pe Ionuț. Închidea poarta, se strecura în casă și tot la el îi fugeau gândurile.

La 13 ani a încercat să se sinucidă. Era singură acasă, s-a dus în bucătărie, a luat cuțitul și toate pastilele pe care le-a găsit prin casă: pentru dureri de inimă, pentru dureri de cap. S-a întors în camera ei, a înghițit pumnul de medicamente, apoi s-a tăiat la încheietura mâinii. Oana, verișoara de 18 ani a Florentinei, stă în aceeași curte cu ea și, când a intrat să o salute, a găsit-o pe jos, albă la față și inconștientă. A început să țipe și s-a dus la bunica și la mătușa Florentinei. Femeile, șocate și speriate, l-au sunat pe tatăl Florentinei, apoi au dus-o rapid la dispensarul din sat. De acolo, au chemat o ambulanță și au mers la un spital din Giurgiu. Mama Florentinei, Ioana, era la serviciu, cu telefonul dat pe silențios. Când l-a verificat, a descoperit 18 apeluri ratate de la fata ei cea mai mare. A sunat acasă, iar atunci a aflat că Florentina era în spital, stabilă. Nu-și mai amintește nimic din acel moment și până când a intrat în salonul ei, pe la 10 seara.

Pe drum a alergat, a plâns, l-a blestemat pe Ionuț. Paul, fratele cu un an mai mic al Florentinei, e slab și mărunțel. Are părul lung în vârful capului și e tuns periuță în părți, copiat după Mihai, fratele mai mare. Pe el nu l-a surprins gestul Florentinei; și-a văzut sora de câteva ori cu cuțitul și mâinile tăiate. Nu-l place pe Ionuț pentru că e cocoșat, bețiv și a luat-o de câteva ori la palme pe Florentina în centrul satului. Uneori, la nervi, o scuipa pe față.

Florentina văzuse în telenovele scene cu sinucideri. Până acum a încercat să-și ia viața de trei ori, dar a fost găsită la timp de fiecare dată. Prima dată când și-a tăiat mâna, s-a speriat chiar ea când și-a văzut sângele și și-a bandajat-o pe loc. Îl iubea enorm pe Ionuț, chiar dacă el umbla cu alte fete, și voia să dispară, să nu mai sufere.

Tot 13 ani avea când Ionuț a dezbrăcat-o și a încercat să se culce cu ea pentru prima dată. Copila s-a speriat și i-a sărit din brațe. Pe 14 octombrie 2014 nu l-a mai putut opri. Se aflau la o petrecere la vărul ei, iar în jurul lor erau numai cupluri. După multă muzică și băutură, oamenii au început să dispară de la masă. Ionuț a tras-o pe Florentina într-una din camere. Copilei nici măcar nu i-a trecut prin cap să-l întrebe dacă are un prezervativ la îndemână. Îi era rușine. După chef, Florentina s-a dus, cu tot cu rucsacul roz de școală, la el acasă. A doua zi, după ore, l-a întrebat dacă s-a protejat, iar Ionuț i-a spus că nu. „Boule, vrei să rămân gravidă!?”, a țipat la el. „N-ai cum, femeie”, i-a spus Ionuț. „Nu poți rămâne gravidă din prima.” Se culcase cu mai multe fete înaintea ei și nu se proteja niciodată din prima noapte. „Eram convins 100% că suntem în siguranță.”

Luiza Udrea e psihoterapeut și, când a lucrat la emisiunea Mamă din întâmplare de la Kanal D, a mers prin toată țara, la sate și în orașe, pentru a oferi consultații și terapie mamelor tinere. În prezent consiliază mame cu depresie postnatală, femei care se pregătesc să nască, adolescente care încă nu știu dacă vor să păstreze copilul, dar și părinții acestora, care-și resping copilul pentru că o consideră o rușine în familie. „Ai zice că e o prostie, că avem internet și toată lumea are acces la informații despre sexualitate, protecție și boli”, spune Udrea. „Nu există programe de educație sexuală eficiente”. Tinerele sunt predispuse să creadă tot soiul de legende urbane, iar informația pe care o preiau de pe forumuri este trunchiată și, de cele mai multe ori, greșită.

Într-unul din cazurile pe care le-a avut, o fată de 14 ani a rămas însărcinată pentru că prietenul ei îi spusese că folosește prezervativ, iar ea, pentru că nu știa cum arată un prezervativ, l-a crezut. O altă elevă era convinsă că, dacă se protejează în timpul primului act sexual, nu i se mai poate întâmpla nimic la al doilea. Când află că sunt însărcinate, cele mai multe fete intră într-o negare totală. După naștere se deprimă și se înfurie pe copil. „Multe nu mai pot să alăpteze pentru că stările emoționale influențează alăptarea, nu mai iau copilul în brațe, îl privează de afecțiune și contact matern”, spune Udrea.

Cele mai mici, de 12–13 ani, nici nu au instinctul matern. „Se uită la copii ca la niște păpuși.” Cele mai multe fete care rămân însărcinate cât sunt la școală provin din familii disfuncționale, medii în care există abuz verbal, fizic sau moral, în care unul dintre părinți este absent fizic sau emoțional sau în care nu există foarte multă comunicare. Când i-a întârziat menstruația prima dată, Florentina a crezut că a răcit. Undeva, în adâncul sufletului, știa că e însărcinată, dar gândul acesta o înspăimânta atât de mult, încât l-a alungat pe loc. Apoi, a început să simtă tot felul de dureri în burtă. Se certase din nou cu Ionuț, așa că cea mai mare parte a timpului și-o petrecea acasă. Se simțea rău, avea amețeli și grețuri, dar nu mai voia să afle nimeni. Se ruga intens să nu aibă un copil în burtă. „Dacă ajungea la mami și la tati, bătaie scria pe mine.”

Dacă i se făcea rău seara, când ambii părinți erau acasă, Florentina le spunea că o doare stomacul sau o înțeapă inima. Mințea că i-a venit ciclul. Când a întrebat-o mama ei dacă avea tampoane, Florentina i-a spus că a rămas doar cu unul. Mama, Ioana, a aflat pe 21 decembrie. Era în bucătărie, trebăluind la porcul pentru Crăciun, când a primit un telefon de la mama lui Ionuț. „Cuscră, copiii noștri au făcut ceva.” Aflase de la Ionuț, căruia Florentina i-a spus printr-un mesaj. Ioana e la fel de minionă ca Florentina. A devenit mamă la 16 ani, atunci când a născut-o pe sora mai mare a Florentinei. Provine dintr-o familie la fel de săracă și nu știa nici ea ce înseamnă contracepție. A locuit o vreme cu tatăl copilului, apoi s-au certat și s-au despărțit. După doi ani, l-a cunoscut pe Petru, tatăl Florentinei și al celor doi băieți. Deși și fata cea mare a născut primul copil la 15 ani, Ioana n-a discutat niciodată cu fetele ei despre sexualitate. Singurele informații pe care le-a primit Florentina au fost de la mătușa și de la bunica ei care, uneori, când le găsea pe Florentina și pe verișoara ei Raluca șușotind prin curte, le spunea să fie cuminți și să nu facă prostii cu băieții, fără a intra în alte detalii.

Când a sunat-o mama lui Ionuț, Ioanei i s-a oprit inima în loc. A crezut că se prăbușește peste porcul din bucătărie. Mereu i-a fost teamă că și Florentina va face aceeași greșeală, dar n-a știut cum să o prevină. O jumătate de oră mai târziu, mama lui Ionuț, o femeie blajină, croitoreasă la o fabrică din Jilava, a venit împreună cu soacra ei și cu un test de sarcină. Florentina s-a dus să-l facă în toaleta din fundul curții. Când s-a întors, erau două liniuțe. Tatăl Florentinei a început să râdă, iar tânăra s-a ascuns în camera ei, de teamă să nu primească bătaie. La puțin timp după ce-au plecat cele două femei, Ioana a primit un alt apel, de la tatăl lui Ionuț de data asta. „Cuscră, să trăiești!”, i-a zis. „Lasă copiii, să nu bați fata și să n-o cerți. Nu sunt nici primii, nici ultimii. Noi o iubim și o vrem noră în casa noastră.” Mama încă nu înțelegea ce se întâmplă. În tot acest timp, remarcase niște schimbări la fiica ei, dar nu se aștepta la sarcină. N-au discutat niciodată despre sex, deși mama știa de relația fiicei de vreo doi ani. Nu-l plăcea pe Ionuț – auzise din vecini că-i place băutura și că juca fotbal cu bidoane de bere și a rugat-o pe Florentina de nenumărate ori să-l uite. Însă comunicarea dintre mamă și fiică n-a trecut niciodată de „să faci aia!”, „bine, mami”. „Dacă voiam să o învăț ceva, îmi spunea că sunt foarte rea”, spune Ioana.

Fiica își amintește că, legat de relații sexuale sau sarcină, mama ei doar a amenințat-o: „Dacă rămâi borțoasă, te dau afară!”. La școală, colegii fetei bănuiau că era însărcinată. Diriginta Florentinei, profesoara Ana Anghel, își amintește că elevei i se făcea rău din ce în ce mai des. „Deși din comportamentul ei în afara școlii și din absențele din ultimele luni am dedus că era însărcinată, nu puteam face nimic doar pe baza zvonurilor din sat. Aveam nevoie de confirmarea părinților.” Diriginta Florentinei e o femeie în vârstă, cu părul blond și o pată uriașă pe obrazul stâng. Vorbește în șoaptă, cu sfială, de parcă ceea ce spune ar fi necuviincios. Profesoara își amintește că Florentina era o elevă mediocră. Era ascultătoare, nu crea probleme de disciplină și nu lipsea. La materiile de bază, matematică și română, științe, limbi străine, lua note de promovare; îi salvau media celelalte discipline, artele plastice și muzica. Diriginta Florentinei e și vecină cu ea. O cunoaște de când era doar un pui de om și făcea primii pași pe uliță. Îi știe și pe părinți, spune despre ei că mereu au avut probleme materiale.

Până în clasa a V-a, părinții Florentinei erau prezenți la toate ședințele. După aceea, au încetat să mai meargă la școală. „Un copil care face un alt copil nu poate avea șansa la un alt viitor”, spune diriginta. „Mamele acestea mici sunt niște copile sacrificate de părinți. Ei i-au acceptat comportamentul libertin. Ea a avut întâlnirile cu Ionuț nu la școală, ci acasă, în timpul ei liber. E imposibil ca părinții să nu fi știut, că doar n-a fost o întâlnire, a fost o iubire, nu?”.

Într-o zi, când a ajuns acasă de la școală, Florentina a leșinat. Când s-a trezit, s-a ridicat cu greu, s-a așezat pe scaun și a început să halucineze. Așa a găsit-o Raluca, verișoara și colega ei de clasă. Florentina tremura din toate încheieturile și era palidă ca o păpușă de ceară. Raluca s-a speriat, s-a dus rapid în bucătărie și s-a întors cu un pahar de apă, pe care i l-a turnat pe față. După acest episod, Florentina a încetat să meargă la școală, iar verișoara ei le-a zis copiilor că s-a măritat. Când au aflat de sarcina Florentinei, elevii au râs. Diriginta a trebuit să le explice că nu e frumos, deși recunoaște că n-a vorbit mai multe cu ei despre sex, dragoste sau contracepție. „Se pare că sunt lucruri care mă depășesc”, spune ea. „La vârsta lor, ei află multe de pe internet, dar dacă părinții te lasă de capul tău, aici ajungi.”

Informațiile despre educație sexuală se regăsesc în materia educație pentru sănătate, un curs opțional care poate fi inclus în programa elevilor dacă administrația școlii ia această decizie împreună cu părinții, în cazul gimnaziului, și cu elevii, în cazul liceului.

În România, în jur de 6% din elevii din anul școlar 2014–2015 au beneficiat de aceste cursuri. La Comana nici nu s-a pus această problemă. Florentina a auzit de menstruație și a învățat cum se fac copiii la ora de biologie. Tinerei îi e în general rușine să vorbească despre sex. Se înroșește când o întreabă cineva de ce nu s-a protejat. Nu știa cum. În seara în care mama lui Ionuț s-a întors acasă cu testul cu două liniuțe, viitorul tată a chemat-o să stea la el. „Haide, dacă avem copil, haide.” Ioana a apucat doar să-i spună fiicei să se gândească bine, că o căsnicie e pentru toată viața. I-a propus să facă avort – „Apoi, mergi și tu, mamă, să-ți termini școala. Acolo, cât poți să mai faci tu, opt-nouă-zece clase. Să nu stai la mâna soacrei sau a bărbatului” –, dar Florentina n-o mai auzea. Era fericită că o primea Ionuț la el.

După patru luni, Ioana a primit un telefon de la Florentina. Era în drum spre casă. Mergea greu, cu burta în față, și gâfâia în telefon. „M-am certat cu Ionuț”, i-a spus. „M-a alungat.” O trimisese acasă împreună cu un tovarăș care-i căra sacoșele cu haine. În cele patru luni, relația Florentinei cu Ionuț a trecut de la fericirea naivă din primele zile până la cele mai urâte certuri. Înainte să plece, Ionuț i-a reproșat Florentinei că stă toată ziua pe telefon și ascultă muzică.

Florentina nu știa să gătească, dar, deși îi creștea burta sub ochii lui, se ducea și dădea de mâncare la porci și la iepuri și făcea ordine în camera lor. Când s-a întors acasă, a suferit teribil. Umbla plânsă prin casă, ca o fantomă. Nu mânca, nu făcea nimic. Dacă ieșea pe stradă, sătenii se uitau la ea cu milă. Unii râdeau. Florentina s-a simțit rușinată, mai ales față de cei în vârstă. Știa că, într-un sat, toată lumea bârfește pe toată lumea și spera că ușor, ușor, se vor obișnui cu ideea și o vor lăsa în pace.

Doctorii i-au spus că e prea mică pentru o naștere naturală, așa că au programat-o pentru cezariană pe 16 iulie 2015, la 08:30. În acea dimineață, pe la ora șapte, mama Florentinei era în holul spitalului. Copila, îmbrăcată într-un halat alb, stătea pe o bancă de fier. Ieșise din salon pentru că mama ei nu avea voie să urce. Ioana era emoționată și nervoasă. Se învârtea cu banii de șpagă în geantă și o irita că nu știa cum merg lucrurile, cui ar fi trebuit să-i dea. Într-un final, a luat-o pe una dintre asistente deoparte și s-a rezolvat.

Florentina, cu ochii și degetele umflate, abia aștepta să nască. Pe masa de operație, doctorii au anesteziat-o, iar Florentina a amorțit de la piept în jos. Când au tăiat-o, nu a simțit durere, ci mai degrabă un soi de gâdileală.

La 11:40 a venit pe lume, prin cezariană, Mihaela. Avea 47 de centimetri și două kilograme 490 de grame. Un boț de om cu ochi albaștri. Când i-au dat-o în brațe, Florentina a avut o emoție pe care n-o mai simțise până atunci. Era fericită, dar într-un mod nou, neașteptat. Un alt nivel de fericire. A pupat-o pe frunte și i-a spus: „Ești frumoasă, fata mea“. Fetița a început să plângă în hohote. Era mai mică decât ar fi trebuit să fie, însă Florentina știa asta. Doctorii o avertizaseră că fetița nu a crescut cum trebuie. La început i-au arătat asistentele cum să țină copilul. Apoi Florentina s-a descurcat singură. Asistentele au dus-o pe Mihaela în incubator, iar pe Florentina la Reanimare. A stat acolo o zi și o noapte.

Își amintește totul ca prin ceață. Știe că o durea locul unde au tăiat-o. Când a putut să se ridice și să meargă, s-a dus în salon. Scăpase de amețeli, însă durerile post-operatorii erau tot acolo. În salon mai era o mamă de 14 ani. Ionuț a aflat a doua zi că e tată de fetiță. Era la magazinul din sat, spre seară, când s-a întâlnit cu viitorul naș al copilului, unchiul Florentinei, paznic de noapte la primăria din Comana. A început să tremure de emoție când a auzit că e fată – înainte să se certe, i-a spus Florentinei că dacă-i face o fată, va bea o săptămână, iar dacă e băiat, o zi – și s-a gândit să meargă la spital, însă nașul i-a spus să stea cuminte acasă.

După ce-a născut, Florentina s-a întors acasă, iar camera pe care o împărțea cu fratele ei Paul a devenit a ei și a fetiței. Paul dormea pe jos, în bucătărie. Încăperea era mică, cu un pat imens în dreapta, iar în mijloc, culcată pe un prosop, moțăia de obicei Mihaela. La 2,5 kilograme, era atât de mică și fragilă încât Florentinei îi era teamă să o ia în brațe. O atingea ușor, îi ținea cu atenție capul mic și o aducea la piept, s-o alăpteze. Mama Florentinei a învățat-o să lege picioarele fetiței cu o sfoară, apoi să le înfășoare în cearșaf, „ca să crească drepte”.

În camera ei, pereții, masa și aproape toate jucăriile de pluș erau mâzgălite cu numele lui Ionuț, tatăl copilului. „De când a născut, l-a mai șters pe alocuri”, spune Paul, „însă înainte scria peste tot «Ionuț, te iubesc, Flori»”. (Paul a fost primul din familie care a știut că sora lui e însărcinată. A păstrat secretul.)

Ca să-și mai aline supărarea, Florentina scotocea uneori în cutiuța ei cu cercei, lănțișoare și broșe după cadourile primite de la mama lui Ionuț. „Ea m-a iubit mult.” Celelalte daruri, un parfum și ursulețul de pluș de la spital, mic cât o portocală, stăteau la loc de cinste pe birou, lângă calculator. Ținea atât de mult la ursuleț, încât Florentina l-a luat peste tot cu ea: la școală, apoi la spital, când a născut-o pe Mihaela. Avea și alte jucării de pluș, dar celelalte zăceau în dulapul de haine: ursuleți, inimioare, steluțe, câini, delfini, tot soiul.

Fără niciun semn de la Ionuț, zilele treceau lent. Se trezea dimineața, la șapte, își alăpta fetița, lua micul-dejun, apoi, când Mihaela adormea, făcea puțină ordine prin casă. După-amiaza se uita împreună cu verișoarele ei Oana și Raluca la Te vreau lângă mine, pe Kanal D. Era emisiunea preferată a Florentinei. Uneori, se gândea chiar să meargă și ea acolo – „poate-mi găsesc și eu jumătatea” –, dar știa că nu o primește nimeni până nu împlinește 18 ani.

În zilele cele mai bune, o vizita mama lui Ionuț. Cele două familii nu se înțelegeau, așa că femeia se strecura în timpul zilei, când părinții fetei nu erau acasă. Venea singură, fără Ionuț, dar îi făcea mereu poze cu telefonul nepoatei. Când a venit prima dată, i-a adus celei mici un pătuț. O dată a venit însoțită de sora ei, mătușa lui Ionuț, iar atunci a încercat să o învețe pe Florentina tot felul de trucuri bătrânești. A întrebat-o dacă o dă pe fetiță cu ulei de mir după baie. A învățat-o să-i roadă unghiile cu gura, să nu le taie cu foarfecele, că va fi „furăcioasă”. I-a spus să o dea pe Mihaela cu pudră de talc, că e cea mai bună pentru iritații. A întrebat-o dacă a făcut furia laptelui – febră, frisoane, sâni întăriți – și ce obișnuia să mănânce. Îi sugera să șteargă mereu praful în cameră, iar când îi făcea baie, să apuce fetița de sfârcuri. Să-i schimbe scutecele de mai multe ori pe zi, că se irită. Apoi, să se lege la burtă prin casă, ca să aibă abdomenul frumos, și să poarte sutien. Înainte de plecare, a sfătuit-o să nu-l mai caute pe Ionuț. Să nu-l mai sune și nici să nu-i scrie pe Facebook. Să aibă răbdare, să fie cuminte și să aștepte. Însă Florentina nu se putea abține.

Cel mai greu îi era seara, când se făcea liniște în casă, iar fetița ei dormea. Tresărea când auzea câinii în curte. Spera că lătrau la Ionuț. Stătea închisă în casă, căci până la moliftă – rugăciunea pe care i-a citit-o preotul din sat după 40 de zile de la naștere – nu a ieșit deloc pe afară. Când ieșeau frații ei, se uita cu jind în urma lor.

Cu o săptămână înainte de botez, care urma să aibă loc în curtea părinților ei, Florentina a plecat de acasă. Ionuț a sunat-o și i-a zis „Fii atentă, mâine vin la tine, dar fără să știe maică-ta sau taică-tu”. La opt dimineața era acolo. Părinții Florentinei erau plecați la muncă. Și-a luat lucrurile, le-a adunat pe ale fetiței, a înghesuit ursulețul de la Ionuț într-o sacoșă și dusă a fost. Când a aflat, familia ei s-a supărat foc; apucaseră să cumpere șervețele, pahare de cafea, ulei, cort.

În camera Florentinei s-a mutat Mihai, fratele mai mare. Și el era supărat foc. Apucase să împrumute bani de la șeful lui pentru organizarea botezului, iar acum urma să lucreze o lună pe gratis. Avea doar șapte clase și muncea de la șase dimineața până la opt-nouă seara, împreună cu tatăl său, la construcția unei vile. Petrecerea de botez s-a ținut în curtea lui Ionuț, pe 26 septembrie. În fața bisericii, Florentina s-a oprit nițel pe o bancă să-și scoată din picioare pantofii roșii, cu două numere mai mari. Vata pe care a îndesat-o în interiorul lor n-a ajutat-o; avea degetele umflate. Și le-a băgat într-o pereche de sandale fără toc și a respirat ușurată. Părul i l-a aranjat soacra. Și-l vopsise cu câteva zile înainte, iar mama lui Ionuț l-a ondulat și l-a dat cu fixativ cu mult sclipici. Ionuț a intrat în curtea bisericii cu o sticlă de vin în mână. Îi luceau ochii. Un băiat cu zâmbet șturlubatic le-a făcut semn să intre în biserică. Câteva rude s-au așezat pe un rând de scaune în dreapta altarului, iar nașa, mătușa Florentinei, ținea fetița în brațe. Era îmbrăcată în alb, cu un trandafir roz pe mânecă. Preotul, îmbrăcat în veșminte mov, a pus o cruce aurie pe fruntea fetiței, iar ea s-a trezit brusc din somn.

În prima parte a botezului, a ținut Biblia deasupra copilului și, în timp ce citea din ea, fetița gângurea și se juca cu semnul de carte, o bentiță roz. Când a uns bebelușul cu mir, mama lui Ionuț a început să plângă. El, în schimb, s-a așezat pe primul rând de scaune și s-a uitat toată ceremonia în gol. După jumătate de oră, s-a ridicat de pe scaun și a ieșit afară. S-a întors în biserică la final, după spălatul și schimbatul fetiței, să-și facă poze cu rudele. După botez, alaiul s-a întors acasă. Femeile au scos pe masă snacksuri și sucuri, în timp ce într-un ceaun imens fierbea tocana. Rudele s-au adunat în jurul fetiței, iar bunica lui Ionuț, o femeie cu părul scurt și negru, a scos o pătură din casă și-a pus-o pe pământul plin de bălegar din spatele curții. Nașa Alexandrei a luat cu atenție fetița și a pus-o jos, pe pătură. Florentina și Ionuț s-a aruncat asupra ei ca niște porumbei la ciugulit. Obiceiul spune că cel care o ia primul de jos va conduce familia. Florentina a înhățat-o cu putere, iar Ionuț a râs și și-a pus mâinile în cap. „Aoleu! M-a păcălit din nou!”

Florentina se simte bine în casa lui Ionuț. Se trezește dimineața, schimbă fetița, o hrănește, apoi face ordine în cameră și mâncare la bucătărie. A învățat să gătească, pe lângă cartofi prăjiți și ochiuri, tocană, sos și mămăligă, dar socrii n-o pun la treabă în bucătărie. Tatăl lui Ionuț e angajat la o firmă de instalații sanitare. O vreme, băiatul de 19 ani a lucrat cu el, apoi s-a săturat și a plecat. Își caută un loc de muncă, dar n-a avut noroc deocamdată. Mai iese seara prin sat, ba la un fotbal, ba la o bere.

Trăiesc din salariile părinților și din alocația Florentinei, de 84 de lei, și a fetiței, de 200 de lei. Florentina nu prea iese din casă. Dacă se duc în vizită la vecini, trebuie să se întoarcă într-o oră, cel mult, să o alăpteze pe Mihaela. Deși își spune că asta e viața de femeie măritată, e tristă. Îi lipsesc părinții și frații, dar cele două familii nu se înțeleg. Se uită pe geam cu jind. I-ar plăcea să se întoarcă la școală. Îi e dor de orele de muzică și desen, de pauzele în care se plimba cu fetele prin curte, de meciurile de volei pe care le juca, până și de diminețile în care trebuia să se trezească cu noaptea-n cap.

● Numele personajelor minore sunt pseudonime. Celelalte personaje au rămas cu numele reale. Acest material a fost realizat în cadrul programului de burse jurnalistice „Viitor la purtător”, susținut de NN România și organizat

de DoR.

Text: Lina Vdovîi

Ilustrații: Dan Ungureanu