Managerul Spitalului “V. Babeș” din Timișoara: Ne e teamă că odată cu măsurile de relaxare o să avem 2.000 de cazuri pe zi
Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, a declarat vineri, la Digi24, că, odată cu redeschiderea restaurantelor la interior și a reluării orelor în școli, numărul de cazuri noi de COVID ar putea crește într-o lună la peste 2.000.
”Acel indice, cu cât este mai supraunitar, cu atât înseamnă o transmisie intracomunitară crescută. Important este ca indicele acela să fie subunitar, adică sub cifra 1, să fie 0,9 sau 0,8, care să ne arate o scădere a transmisiei intracomunitare. La aproape 85.000 de cazuri confirmate, avem încă cazuri active aproape 44.000, avem 3.500 de decese și numărul lor este tot acolo, într-o fază de platou, în jur de 50 de decese aproape în fiecare zi. Nouă ne este teamă că, odată cu aceste măsuri de relaxare, peste 2-3 săptămâni, o lună, din nou o să avem o creștere undeva la 2.000, sau peste 2.000 de cazuri noi pe zi.”, a declarat Cristian Oancea la Digi 24.
Și secretarul de stat Raed Arafat a spus, vineri seară, la Digi24, că lunile septembrie și octombrie vor fi „dificile” din punctul de vedere al riscului de infectare cu coronavirus.
„Să nu uităm, sunt mai multe aspecte: deschiderea școlilor, mai este revenirea din concediu la locurile de muncă, aglomerarea orașelor, aglomerarea transportului public în comun. Astea sunt caracteristici pe care le vom vedea în luna septembrie. Mai este și activitatea electorală care se desfășoară, mai vine gripa sezonieră – în septembrie-octombrie vor începe să apară cazuri.. Sunt factori cumulativi care pot să ducă la o creștere mai departe, dacă, mai ales dacă, nu respectăm regulile de distanțare, portul măștii și toate astea”, a subliniat Raed Arafat.