Sari direct la conținut

Mandinga va concerta in clubul Spice alaturi de Deian Galetin

HotNews.ro

La Orquesta de Salsa, cea mai buna trupa live de latino din Romania, Mandinga, si-a definitivat componenta pentru cel putin urmatorii trei ani si se pregateste pentru numeroasele concerte din acest an.

Echipa de baza Mandinga este formata din Alex, Chupi, Florin, Bazooka si Zah. Ella s-a alaturat echipei in urma cu doi ani, dupa un casting la care au participate peste 400 de soliste.

In luna decembrie, Mandinga s-a imbogatit cu inca trei membrii veniti din Cuba: Alejandro (voce), Tony (trombon) si El Nino (percutie).

La sfarsit de ianuarie a sosit in tara, direct din Mexic, si pianistul Omar Secada (nepotul lui John Secada). Omar este cubanez de origine. El a mai colaborat cu Tony si El Nino, intr-o trupa din Cuba.

Noii sositi sunt muzicieni desavarsiti si s-au integrat foarte bine in echipa chiar din primele zile. Cei patru noi colaboratori care s-au adaugat nucleului Mandinga au semnat contracte pentru 3 ani.

Primul concert in aceasta formula va avea loc in data de 7 februarie, in Club Spice din Bucuresti (Calea Victoriei nr 21).Trupa pregateste un show incendiar pentru aceasta data. Este vorba despre un nou concept de spectacol, structurat pe trei parti – MANDINGA FIESTA CALIENTE. Tony si El Nino mixeaza muzica cubaneza in prima parte, apoi cele doua frumoase dansatoare ale formatiei – Simona si Elena – invita la lectii de dans si fac demostratii de salsa, prin SalsaPHORIA – brandul de dans Mandinga.

Invitat special al concertului va fi Deian Galetin, unul dintre cei mai mari acordeonisti din Romania si nu numai. Acesta defineste colaborarea cu Mandinga ca fiind „o premiera, cel mai incitant si provocator proiect, inedit”.

De asemenea, Mandinga se pregateste pentru data de 1 martie cand, la Palatul Copiilor din Bucuresti, in cadrul SalsaFEST, va avea loc concertul extraordinar al trupei BAMBOLEO. Aceasta vine din Cuba si este cotata intre primele 5 (dupa unii 3) trupe de salsa din lume. Mandinga va canta in deschidere, potrivit unui comunicat de presa.

La inceputul lunii aprilie, formatia va sarbatori 5 ani de existenta printr-un show care va tine 3 zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro