Sari direct la conținut

Mandinga va organiza o petrecere-maraton de trei zile

HotNews.ro

Mandinga, cea mai cunoscuta trupa de latino din Romania, supranumita „La Orquesta de Salsa”, implineste in aprilie 5 ani. Membrii Mandinga au hotarat sa celebreze acesti 5 ani intr-un stil aparte: o petrecere-maraton de 3 zile, intre 4 si 6 aprilie. Laceasta petrecere, vor fi prezenti toti cei trei frati Vasquez, legende vii ale muzicii si dansului salsa – Johnny, Louis si Amadito (“The Golden Stick from Buena Vista”).

„Au fost 5 ani plini, cu multa munca dar si distractie. Important e ca toti cei care au facut parte in tot acest rastimp din trupa s-au simtit bine si au facut ce iubesc mai mult: muzica. Muzica e viata noastra. Cam toti cantam de mici, de pe la 5 ani. De aceea performanta este telul nostru.” – declara Alex, unul dintre membrii fondatori.

In perioada 4 – 6 aprilie, Mandinga, impreuna cu invitatii si fanii se muta la Rin Grand Hotel, in sala Grand Ballroom . Membrii trupei, Alex – trompeta si voce, Bazooka – timbales, percutie, Florin – bass si voce, Chupi – tobe, percutie, voce, Omar Secada – clape, Ella – voce, Zah – saxofon, Tony – trombon, Alejandro – voce si El Nino – percutie, impreuna cu Elena si Simona, cele doua dansatoare profesioniste, se pregatesc de pe acum pentru marele eveniment ale caror gazde vor fi.

Cele trei zile sunt presarate cu intalniri pentru iubitorii de salsa si latino, aflati la diferite grade: amatori, pasionati, profesionisti. Astfel, in afara de petreceri, la Mandinga in vizita vor veni cei mai reputati profesori de salsa din tara si din strainatate care vor sustine workshopuri, demonstratii de dans si chiar un congres international de salsa.

Ultima seara, adica cea din 6 aprilie se va incheia in mod firesc cu un concert Mandinga & Guests. Cu acest prilej, Mandinga va lansa si single-ul „Donde” – prima balada semnata Mandinga ce va fi extras pe single, o prefata la urmatorul album.

Pentru „SalsaFEST – 5 ani cu MANDINGA”, biletele s-au pus in vanzare prin reteaua bilet.ro, potrivit unui comunicat de presa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro