Manipularile crase despre tratamentul medical acordat victimelor din Colectiv

Câteva manipulări crase practicate acum pe marginea tratamentului acordat victimelor din #Colectiv:

1. „Răilor, nu mai dați în medici” – nu dă nimeni în medici, chiar ei sunt cei care s-au săturat să lucreze în condiții mult sub standardele europene și au început să vorbească. Anonim sau asumat, o fac și datorită lor discutăm și ne doare acum asta.

2. „În toate spitalele din lume există infecții intraspitalicești” – asta o s-o auziți cel mai des de la feudalii medicali a căror principală grijă e să apere interesele sistemului, nu ale pacienților. Ei vă arată doar partea de adevăr care le convine. Da, infecțiile intraspitalicești sunt o problemă și la alții, dar acolo ele sunt atent monitorizate și se fac acțiuni sistematice împotriva lor. La noi în schimb se fac raportări false, pe hârtie avem spitale mai curate decât în Danemarca (județe ca Satu-Mare și Hunedoara raportau 0% infecții intraspitalicești, fapt neîntâlnit altundeva pe pământ). Dar știți fiecare cum arăta un duș sau cât de curată e o toaletă dintr-un spital de stat românesc. Problema a fost semnalată public de câțiva ani de jurnaliști, tot cu ajutorul unor medici onești, dar a explodat abia acum datorită valului de emoție generat de tragedia #Colectiv. Dar asta nu diminuează cu nimic magnitudinea problemei și seriozitatea ei.

3. „Marii arși mor oricum de la infecții” – din nou, aceeași strategie ca mai sus. Da, principala complicație în toată lumea în astfel de cazuri sunt infecțiile. Doar că România este țara europeană cu microbii cei mai rezistenți la tratament (o problemă majoră semnalată din nou înainte de Colectiv și de care nu i-a păsat nimănui din zona autorităților medicale). Iar acești microbi circulă și prin spitale, reprezentând cea mai gravă etiologie a infecțiilor nosocomiale (intraspitalicești). Avem așadar un pacient grav cu doar 20% șanse de supraviețuire dacă ar avea parte de condiții bune de îngrijire, dar ale cărui șanse scad cu 5 sau 10% din cauza halului în care funcționează sistemul nostru medical. E o diferență mică? Mare? Nu știu. Dar să ne punem în locul familiilor acestor pacienți. Cumplit.

4. „Românii nu plătesc suficiente contribuții de sănătate, cum să aibă pretenția la condiții ca în Vest?” – din nou jumătăți de adevăr. Da, așa este, plătim procentual printre cele mai mici contribuții la sănătate dintre țările UE. Suma e și mai mică în termeni reali pentru că avem printre cele mai mici salarii din UE. DAR – România este țara europeană cu cea mai rapidă creștere a finanțării bugetului de sănătate din ultimul deceniu. În termeni reali așadar suma băgată în sistemul medical românesc a crescut galopant. Rezultatele însă nu se văd: pacientul român rămâne cel mai nemulțumit pacient european (sub Albania) și continuăm să ocupăm cele mai proaste locuri europene în multe patologii mari. Concluzia: administrarea sistemului medical românesc se bazează prea mult pe risipă, ineficiență și hoție.

5. „Întârzierea transferurilor a fost criminală” – aceasta este cea mai scuzabilă exagerare din tot ce am auzit în ultima săptămână, pentru că e născută din multă durere și emoție. Cum am mai scris și atunci: transferurile pacienților se fac doar și numai la recomandarea medicului curant. Nu la presiunea presei sau a oricui altcuiva. De ce? Pentru că transportul la distanță a unui pacient deja atât de grav îl poate destabiliza definitiv. Tocmai de aceea să spui că întârzierea transferurilor a fost cea care i-a ucis pe cei din Colectiv este o exagerare. Nu, acești oameni au murit pentru că au avut arsuri extrem de grave și șansele lor erau mici oriunde altundeva. Dar da, dacă medicul curant a decis că pacientul poate fi transferat iar managerul spitalului s-a opus sau autoritățile nu au fost suficient de rapide în a găsi spitalul occidental și a efectua transportul, atunci da, asta este o greșeală serioasă. Dar nu o crimă.

Tragediile medicale nu sunt niciodată colorate în alb și negru. Există multe nuanțe și rareori cineva deține în exclusivitate adevărul. Știu că oamenii vor vinovății clare, că vor în continuare să cadă capete. Revolta declanșează aceeași reacție și în mine. Dar eu nu scriu asta ca să satisfac așteptările majorității sau ale altora. Vă descriu realitatea, cu nuanțele ei complicate, cu alegerile ei uneori imposibile. Pentru că asta e datoria mea. Ce faceți mai departe cu ea, e alegerea dumneavoastră.

PS. Paradoxal, despre cazul unde există cel mai mic spațiu pentru manipulări, super-clinica de arși de la Floreasca care a fost găsită în stare nefuncțională, despre acest caz se vorbește/scrie cel mai puțin. Nu mă întrebați de ce, că nu știu.