Manualul gratuit stă în ghiozdan, auxiliarul pe bani face toată treaba! Din toamnă, statul zice că va plăti tot, dar încă nu îndrăznesc să mă bucur

Dacă ar fi să numesc o constantă a sistemului de învățământ, aș pune degetul fără nicio ezitare pe auxiliare. Încă de la grădiniță a trebuit să cumpăr, la fiecare început de an, tot felul de cărticele, joculețe, reviste. Mai apoi, la școală, culegerile și caietele de lucru au devenit mai importante decât manualele pe care le primeam gratuit. La liceu își mai pierd importanța, însă recuperează terenul pe măsură ce elevii ajung în clasa a XII-a și se apropie de BAC.

De 15 ani, tot cumpăr auxiliare pentru cei doi copii ai mei, iar asta înseamnă în jur de 300 de lei/ an pentru fiecare dintre ei. Din toamna 2027, guvernul promite că toate aceste materiale vor fi gratuite. Mi se pare prea frumos să fie adevărat și, având experiența unui sistem aflat într-o continuă improvizație mă întreb dacă, nu cumva, auxiliarele „gratuite” vor exista doar formal, iar profesorii vor continua să recomande alte culegeri „mai bune”, „mai adaptate” sau „mai apropiate de examen”.

În urmă cu 15 ani, când copilul cel mare a început grădinița, după ce am primit lista de materiale de la doamna educatoare m-am dus prin magazine încercând să îi cumpăr copilului cele mai bune acuarele, carioci, creioane, pensule și ce ne-a mai cerut doamna. O mică avere a fost investiția mea în educația gratuită oferită de statul român. Îmi amintesc și acum cum stăteam în fața rafturilor și alegeam pensulele „mai bune”, de parcă de ele depindea viitorul copilului meu. Voiam să aibă tot ce trebuie, să nu îi lipsească nimic, să nu fie copilul cu cele mai ieftine materiale din clasă. Cred că multe mame înțeleg perfect pornirea aceasta.

Pe la jumătatea anului, am aflat că doamna le punea pe toate la grămadă, iar cele bune rămâneau în dulapul dumneaei. Anul următor am făcut și eu ce făceau toți părinții: totul mai „economic”.

Am înțeles rapid că sistemul are propriile lui reguli nescrise și că entuziasmul de părinte aflat la primul copil se tocește repede în contact cu realitatea. Nu mai cumpăram cele mai bune acuarele, ci cele „acceptabile”. Nu mai căutam caietul perfect, ci varianta la ofertă. Și, fără să îmi dau seama, mă transformasem și eu într-un părinte care învățase să supraviețuiască începutului de an școlar.

Citește continuarea articolului AICI.