"Mar Nero", la prima proiectie din Romania

Recompensat la Locarno cu trei premii – mici, ce-i drept, dar printre care cel de interpretare feminina (pentru Ilaria Occhini)- , filmul „Mar Nero” de Federico Bondi a avut prima proiectie romaneasca, la Clubul Taranului de la Muzeul Taranului Roman. Proiectia n-a fost completa din motive tehnice, dar suficienta cat sa ne facem o idee despre filmul in care joaca si actori romani.

„Mar Nero”, debutul in lungmetraj al italianului Federico Bondi, este o coproductie la care a participat si firma romaneasca HiFilm. Producatorul Ada Solomon ne-a comunicat ca nu s-a decis inca asupra datei premierei bucurestene.

Intalnirea de la Clubul Taranului, la care au luat parte italieni – membrii ai Ambasadei Italiei, şi români – jurnalişti, critici, precum şi actrita Dorotheea Petre, a avut mai degraba aerul unei petreceri decat pe cel al unei proiectii de film.

Pe cele doua laturi disponibile ale clubului au fost instalate mese incarcate cu specialitati culinare italieneşti – pe dreapta, si romanesti – pe stanga. S-a baut insa acelasi vin, iar cand a inceput filmul, sala a inceput sa se goleasca.

„Mar Nero” e un film intim, cu putine personaje, in care centrul de greutate cade pe relatia dintre romanca Angela (Dorotheea Petre) si o italianca in varsta, bolnava si cu atat mai dificila cu cat si-a pierdut de curand sotul.

Angela a venit ca fata in casa pentru ca are nevoie de bani, desi si-a lasat la Dunare sotul (Vlad Ivanov) de care ii e dor in fiecare zi. Relatia dintre cele doua femei se incalzeste destul de repede, Gemma devenind dependenta de tanara si aparand-o in fata vecinei care ameninta s-o toarne la politie pentru ca munceste ilegal. Inceputa rece, legatura lor se transforma intr-o prietenie calda.

Folosind si neprofesionisti – romani stabiliti in Italia care aproape ca-si joaca propriile roluri, regizorul s-a straduit sa creeze o imagine cat mai veridica a comunitatii romanilor plecati in Peninsula ca sa munceasca.

Pentru ca laptopul s-a oprit si incercarile de a repara proiectia n-au dat rezultate, n-am reusit sa o vedem si pe Maia Morgenstern sau pe Theodor Danetti, care fac si ei parte din distributie si care urmau sa apara in momentul in care cele doua eroine pleaca intr-o calatorie in Romania.

Din ce am vazut insa ne-am putut da seama ca „Mar Nero” nu pare genul de film care sa rupa casele de bilete si nici genul de film care sa se bata pentru mari premii. Abordarea subiectului este simpla si lipsita de inflorituri.

Ritmul este lent spre zero. „Mar Nero” este insa un film onest si lipsit de pretentii, care prezinta o viziune onesta asupra unor oameni obisnuiti, incercand sa nuanteze problematica si-asa dificila a romanilor plecati in Italia.