Marcel Boloș: Nu avem de ales decât ajustarea bugetară altfel ni se vor suspenda fonduri europene de 75 de miliarde de euro
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a reluat miercuri seara avertismentele că României i s-ar putea suspenda fondurile europene dacă nu implementează măsurile de ajustare bugetare.
Reamintim că deficitul bugetar este de 42 de miliarde de lei.
”La finalul acestui an, ţinta de deficit asumată de România a fost de 4,4% din PIB, iar în luna mai deja aveam 2,34% din BIP (…) în curând o să comunicăm şi datele oficiale pentru luna august, când deficitul bugetar este de 2,66% din PIB, adică 42,53 miliarde de lei, ceea ce creează, pe bună dreptate, la nivelul CE îngrijorări”, a mai transmis ministrul.
Potrivit acestuia, în luna iunie, când au fost publicate rezultatele execuţiei bugetare, Comisia Europeană s-a autosesizat
Ministrul e explicat că, la nivelul CE sunt două regulamente în vigoare – unul pe Politica de Coeziune, care menţionează că, atunci când un stat membru este în procedură de deficit bugetar excesiv, CE poate suspenda fondurile europene.
De asemenea, se pot suspenda fonduri din PNRR, „CE poate să taie fondurile alocate statului membru dacă nu ia măsuri de reducere a deficitului”.
„Procedura de deficit excesiv era una corectivă – suntem în perioada în care trebuie să adoptăm măsuri care să ajusteze ţinta de deficit bugetar (…) În caz contrar, pe înţelesul tuturor, înseamnă suspendarea fondurilor europene”, a mai afirmat Marcel Boloş.
Întrebat despre ce sumă ar fi vorba, Boloş a precizat: „75 de miliarde de euro pe care nu ne permitem să-i avem suspendaţi. Din ei construim drumuri, autostrăzi, refacem infrastructura…”.
Boloș spune că măsurile fiscale pot fi reevaluate după implementare și trece la „lucruri bune” faptul că nu va crește prețul alimentelor și medicamentelor. „Nu va fi afectată viața de zi cu zi a oamenilor”, spune Boloș, repetând discursul de peste zi al premierului Ciolacu.
Un șef de bancă i-ar fi spus lui Boloș că ar fi fost suportabil și un impozit de 3%
Băncile ar urma să plătească un impozit suplimentar de 1% pe cifra de afaceri, conform proiectului asumat de Coaliția PSD-PNL.
Macel Boloș, ministrul Finanțelor, a spus miercuri la Guvern că ar putea încasa 336 milioane lei.
De asemenea, a mai afirmat: „Discutam zilele trecute cu un președinte de bancă și mi-a spus: Domnu’ ministru, să știți că puteam și 3% să suportăm.”
„Am ajuns cu dumnealor la înțelegerea ca această taxă, impozit minim, să fie pus pe cifra de afaceri definită conform normelor bancare. În felul acesta mulțumesc băncilor că au înțeles demersurile pe care le-am făcut într-o perioadă grea pentru țara noastră”, a precizat el.
Cheltuielile bugetar se reduc cu doar 4%
Când i s-a atras atenţia că, la un calcul simplu, cheltuielile bugetare se reduc cu 4%, ministrul a afirmat: ”Aici pot să răspund că impactul bugetar de la început era mai mic decât cel de pe măsurile fiscale şi impactul pe care l-am luat în calcul şi sigur e posibil să avem economii de cheltuială mult mai consistente, dar nu e bine să avem supraestimări, am văzut unde pot duce aceste situaţii şi cred că trebuie să fim prudenţi. Îndemnul este la prudenţă”, potrivit News.ro.
Cotele de TVA
Întrebat despre cotele de TVA şi despre îngrijorările că Guvernul va pierde lupta cu inflaţia, Boloş a afirmat: ”Să dăm vestea cea bună, alimentele rămân cu 9 la sută, medicamentele rămân cu 9 la sută, partea de proteze medicale şi tot ce înseamnă pentru persoaele cu dizabilităţi sunt şi cu zero la sută TVA. De asemenea, avem 5% pentru lemne de foc, pentru energia termică, gazele naturale, pentru tot ceea ce însemană consumul la nivelul populaţiei”.
”Dacă ne gândim că în luna august guvernul a luat măsuri care au dus la scăderea preţurilor la produsele alimentare şi la felul în care avem trendul inflaţiei, nu văd că avem un recul, adică o schimbare a tendinţei inflaţiei”, a mai declarat ministrul.
Despre plățile cash
Și ministrul de Finanțe apăsă pe lupta cu evaziunea susținând că suma de 2.000 de lei este „decentă”:
„Ştim bine că plăţile cash sunt generatoare de plăţi la negru şi în felul acesta noi trebuie să fim foarte duri cu fenomentul de combatere a evaziunii fiscale, iar una dintre aceste modalităţi este să instituim un regim mai aspru pentru ceea ce înseamnă plăţile în numerar. 2000 de lei înseamnă o limită rezonabilă pentru aceste plăţi în numerar. Deja avem card bancar, avem instrumente de plată moderne, haideţi să apelăm la ele”.
Digitalizarea ANAF și a vămilor
Marcel Boloș anunță că prioritatea sa numărul 1, după implementarea pachetului de măsuri fiscale anunțat, este digitalizarea ANAF și a vămilor din România.
Citește și:
OFICIAL Ce creșteri de taxe își asumă Coaliția PSD-PNL. Cum arată proiectul DOCUMENT