Sari direct la conținut

Marcel Boloș: Nu mai putem continua cu baxuri întregi de hârtie igienică de la Metro

HotNews.ro
Marcel Boloș, ministru de Finanțe, Foto: Adi Iacob / HotNews
Marcel Boloș, ministru de Finanțe, Foto: Adi Iacob / HotNews

Problema deficitului bugetar a ajuns la faza pe hârtia igienică. Cel puțin așa explică plastic ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. entuziasmul instituțiilor publice de a cheltui banii rămași la final de an.

„Nu cred că mai putem continua cu cumpărăturile de la Metro, cu baxuri întregi de hârtie igienică în prag de sărbători pe motiv că pierdem banii. Să mai avem cumpătare”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, într-o intervenție la Digi24.

Boloș vorbește despre 2% din PIB pe ultimele două luni din an.

Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță prin care să nu crească foarte mult cheltuielile bugetare la final de an prin reducerea cheltuielilor bugetare din noiembrie și decembrie la media primelor 10 luni din 2023.

Ministrul Finanțelor a reamintit că s-a agreat cu Comisia Europeană o țintă de 5,5% din PIB deficit bugetar în 2023, în condițiile în care Legea bugetului prevede 4,4%.

„Înseamnă o deviație cu aproape un procent de la programul de convergență asumat cu Comisia Europeană”, a spus Boloș.

Potrivit acestuia, este nevoie de controlul strict al cheltuielilor pentru a nu crea probleme anul viitor cu programele europene din fonduri europene.

Reamintim că în septembrie deficitul bugetar s-a ridicat la 3,55% din PIB.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro