Sari direct la conținut

Marcel Ciolacu: Tot ce au reuşit prin acea liberalizare e să reinventăm băieţii deştepţi din energie

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Hotnews
Marcel Ciolacu, Foto: Hotnews

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că liberalizarea pieţei energiei a fost o decizie „tragică” al cărei efect a fost „reinventarea băieţilor deştepţi” din acest domeniu, el arătând că energia contractată la momentul liberalizării este vândută acum cu preţuri de zece ori mai mari. Ciolacu susţine că „nu are nimeni nimic personal cu Virgil Popescu, sau numai cu Virgil Popescu”, întrebat fiind despre criticile aduse de unii reprezentanţi ai PSD ministrului Energiei.

„Cea mai tragică a fost liberalizarea preţurilor la energie. Ea s-a făcut în cel mai prost moment pe care şi-l putea alege cineva să facă aceea. Şi USR-iştii aplaudau ca focile de veselie, spuneau că vom avea energie mai ieftină, anunţau la televizor… acea liberalizare, fără să iei nişte măsuri când piaţa şi cei responsabili te-au atenţionat să iei acele măsuri prin octombrie anul trecut. O lipsă de decizie – că ştiţi, cea mai proastă decizie e când nu iei nicio decizie – s-a vândut energia, nu ai luat nicio decizie să stopezi. Chiar dacă companiile, acţionarul e majoritar statul român, tu nu mai puteai să faci nimic fiindcă apucasei să vinzi energia. Bine, nu încasaseră niciun ban, că ei încasează bani când vând energia, când o produc. Tot ce au reuşit prin acea liberalizare din acel moment este să reinventăm băieţii deştepţi din energie. Energia care s-a vândut anul trecut 300 de lei, 400, acum se vinde cu 3.000. Un trader, media europeană, m-am informat şi eu, are o marjă între unu şi trei la sută. Gândiţi-vă ce marjă avem acum! E foarte mult de vorbit pe energie”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

El susţine că există o îngrijorare generală cu privire la evoluţiile de pe piaţa energiei, arătând că aceasta provoacă reacţii în lanţ.

„Dacă nu am fi luat în martie decizia să venim cu plafonarea, în momentul acesta vorbeam de o inflaţie dublă”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat ce îl nemulţumeşte la ministrul Energiei, Ciolacu a explicat că „nu are nimeni nimic personal cu Virgil Popescu, sau numai cu Virgil Popescu”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro