Marcu (MedLife): Viitorii turiști, fabrici, universități vor fi acolo unde pandemia a fost ținută sub control. Miza Guvernului va apărea în iunie-iulie când vor fi vaccinuri și nu vor fi persoane care vor să se vaccineze
- Redactia Hotnews
Viitorii turiști, viitorii investitori, viitoarele fabrici, viitoarele destinații, viitoarele universități vor fi acolo unde pandemia a fost ținută sub control mulți ani, a declarat Mihai Marcu, CEO Medlife, într-o conferință organizată de PwC România. „Copiii noștri, băiețelul meu și fata mea, vor trăi cu statele unde au fost safe. Și ei citesc acea listă cu țări. Asta va rămâne permanent în mintea oamenilor. Va fi o chestiune pe termen lung”, a spus el, precizând că „cine va ieși din pandemie va fi exact ca Planul Marshall sau ca post al doilea război mondial”.
„Domnul Barna, și toată echipa din jurul dumnealui și primul ministru au șansa de a scoate România din pandemie cât mai repede. Noi trăim acum al treilea război mondial. Trăim din punct de vedere economic, al mentalității oamenilor un moment crucial”, a explicat Marcu.
El crede că spre sfârșitul anului ne vom apropia foarte mult de normalitate dacă lumea se vaccinează.
„În momentul în care jumătate din populație se va fi vaccinat, cea care vrea și care înțelege să se vaccineze și cealaltă până la 70%, acolo este miza (Guvernului – cei 20% n.r.). Vaccinuri sunt. Miza va apărea în iunie-iulie când vor fi vaccinuri și nu vor fi persoane care vor să se vaccineze. Cred că asta trebuie pregătită cu mare atenție și cred că trebuie să facă parte din discursul public în mod constant”, a precizat el.
El este de părere că o țară va trebui să arate că poate să aibă grijă de ea singură.
„Granițele au fost închise. Nu a existat Europa timp de două luni. Nu i-a mai păsat nimănui nimic. Fiecare și-a menținut măștile, soluțiile de curățare și mai târziu vaccinul. România trebuie să poată să aibă o independență din punct de vedere al cercetării, resurselor, back-up-ului pe care să-l pregătească pe termen lung”, a mai spus Mihai Marcu.
• Nu cred că va mai exista țară care să nu aibă produse de vaccinuri și un departament de cercetare puternic care să poată pune virusul viu într-un laborator de securitate și să vadă dacă un vaccin funcționează sau nu. Nu poate să aștepte după alții. Asta cred că este o direcție cred că se va întâmpla.