Marea Britanie: 100.000 cazuri noi de gripa porcina inregistrate intr-o saptamana
Aproximativ 100.000 de cazuri noi de gripa porcina au fost inregistrate saptamana trecuta numai in Anglia, numarul acestora dublandu-se fata de saptamana precedenta, a anuntat joi Ministerul britanic al Sanatatii, potrivit AFP.
Din cele circa 100.000 de persoane recent infectate cu noul virus gripal, 840 sunt internate in spital, dintre care 63 se afla la terapie intensiva, au precizat autoritatile din Sanatate.
In saptamana precedenta, au fost semnalate peste 55.000 de cazuri noi, iar 29 de persoane au decedat. Numarul actual al victimelor nu a fost raportat inca, dar se stie ca acesta depaseste 30.
Marea Britanie, tara cea mai lovita de noul virus gripal din Europa, a lansat un hotline medical destinat persoanelor care cred ca au contractat virusul, pentru a li se putea oferi acces la medicamentele antivirale.