Marea Britanie este interesata de privatizarile companiilor energetice
Partea britanica si-a exprimat interesul pentru privatizarile din sectorul energetic din Romania si pentru cooperarea in acest domeniu, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei. Privatizarea companiilor energetice a fost unul dintre subiectele discutate in cadrul unei intalniri intre ministrul Economiei, Ion Ariton si ministrul britanic pentru Afaceri, Vince Cable.
„Ministrul Economiei Ion Ariton a prezentat companiile din portofoliul MECMA aflate in proces de privatizare sau restructurare si i-a invitat pe oamenii de afaceri britanici sa participe la aceste actiuni, inclusiv in parteneriat public-privat. Printre societatile mentionate se numara: OMV Petrom Bucuresti S.A., Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Oltchim”, se mai arata in comunicat.
Marea Britanie ocupa locul 6 intre destinatarii exporturilor romanesti si locul 11 dupa capitalul strain investit.
Dupa o evolutie negativa in 2009, relatiile comerciale dintre cele doua state s-au redresat in 2010. Astfel, la 31 decembrie 2010, valoarea schimburilor comerciale romano-britanice a fost de 2,4 miliarde euro, din care exportul romanesc 1,3 miliarde euro si importul 1,1 miliarde euro, cu un
sold pozitiv al balantei comerciale de +280 mil.euro (unul dintre putinele state membre UE cu care Romania are excedent comercial).
In primul semestru din 2011, schimburile comerciale bilaterale si-au continuat trendul crescator, majorandu-se cu 12% fata de aceeasi perioada din 2010, fiind de 1,3 miliarde euro, din care exportul romanesc 695 milioane euro si importul 610 mil.euro, cu un sold pozitiv al balantei comerciale de +85 mil.euro.
La data de 31 iulie 2011, erau inregistrate in tara noastra 4.410 societati cu capital britanic, cu un capital investit de 830,6 milioane euro.