Sari direct la conținut

Marea Britanie lansează un grup de lucru pentru combaterea banilor murdari

HotNews.ro
Marea Britanie lansează un grup de lucru pentru combaterea banilor murdari

Marea Britanie va colabora cu industria financiară pentru a diminua frauda, corupția și banii murdari prin lansarea unui grup de lucru care va include personalități bancare importante, a anunțat luni ministrul britanic de finanțe, citat de Reuters.

Directorii executivi ai băncilor Santander, Lloyds și Barclays vor fi printre membrii Comitetului strategic pentru infracțiuni economice, careva decide unde sunt necesare resurse suplimentare pentru combaterea infracțiunilor precum corupția și spălarea banilor.

„Trebuie să luăm măsuri pe toate fronturile pentru a viza fraudatorii corupți care își căptușesc buzunarele cu banimurdari și au un stil de viață luxos trăind în detrimentul cetățenilor care respectă legea”, a declarat ministrul de interne Sajid Javid, care vaprezida grupul de lucru împreună cu ministrul finanțelor, Philip Hammond.

Se estimează că valoarea anuală a infracțiunilor economice este de 14,4 miliarde de lire sterline (18,5 miliarde de lire dolari), informează un comunicat al Trezoreriei.

Marea Britanie a introdusdeja Ordinul privind averea nejustificabilă pentru a combate încasările din acte de corupție prin blocarea și confiscarea acestora.

Prima țintă a acestor măsuri a fost făcută publică anul trecut, când au fost folosite împotriva soției unui bancher azer, care a cheltuit maimult de 16 milioane de lire sterline (20,5 milioane de dolari) la magazinul de lux londonez Harrods.

Agenția Națională pentru Criminalitate a primit un număr record de rapoarte de activitate suspectă (SAR) în 2017-2018, înregistrând o creștere de 10% față de anul precedent.

Oficialii declară că se concentrează pe sumele de bani provenite dinRusia, Nigeria, fostele state sovietice și Asia.

„Marea Britanie conduce lumea în lupta împotriva finanțării ilicite”, a spus Hammond. „Știm că se pot face maimulte.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro