Marea Britanie, noi masuri de austeritate: Bugetele ministerelor vor fi reduse cu 1%, cu trei exceptii
Guvernul britanic va opera economii bugetare suplimentare in valoare de 2,5 miliarde de lire, in urmatorii doi ani, a anuntat marti purtatorul de cuvant al premierului David Cameron, cu o zi inainte de prezentarea noului buget de austeritate, scrie AFP.
Aceste economii se vor adauga reducerilor drastice ale cheltuielilor realizate de la ajungerea la putere in 2010 a coalitiei conservatorilor si liberal-democratilor.
Bugetele ministerelor vor fi reduse cu 1%, „ceea ce va servi la finantarea de noi investitii”, a spus acest purtator de cuvant.
Sanatatea, educatia si ajutorul pentru dezvoltare vor fi scutite de reduceri, in timp ce ministerul Apararii va beneficia de o prelungire a creditelor neutilizate.
Raman la latitudinea ministerelor de a decide daca vor opera noi reduceri de functii pentru a atinge obiectivul de reducere a cheltuielilor.
Ministrul Finantelor, George Osborne, urmeaza sa prezinte miercuri un buget 2013/2014 care mentine austeritatea, in ciuda riscurilor de revenire la recesiune si a deciziei Moody’s de a lasa Marea Britanie fara ratingul sau AAA.