Sari direct la conținut

Marea Britanie: Supermarketurile produc mai multe deșeuri din plastic, deși s-au angajat să le reducă

HotNews.ro
E-Bags, Foto: Flickr
E-Bags, Foto: Flickr

​Un nou studiu arată că supermarketurile de Marea Beritanie produc mai multe deșeuri din plastic, deși numărul ar fi trebuit să scadă. Se pare că introducerea pungilor refolosibile E-Bags nu ar da rezultatele așteptate, conform CNN.

Green Peace și o asociație pentru protecția mediului au lansat un studiu conform căruia comercianții diin Marea Britanie ar fi responsabili de producerea a 900 de mii de tone de deșeuri din plastic. 7 din cele 10 cele mai mari supermarketuri au declarat mai multe tone de ambalaje folosite decât în precedentul an.

Totodată, numărul de E-Bags sau pungi ”prietenoase cu mediul” vândute a crescut cu 25% față de 2018. Problema este că aceste pungi conțin mult mai mult plastic decât cele normale, deși au avantajul că pot fi folosite de mai multe ori.

Activiștii pentru protecția mediului recomandă ca prețul acestor pungi să crească pentru ca oamenii să nu le mai cumpere. Într-o lume utopică, spun ei, acest tip de pungi ar trebui să fie interzis. Juliet Phillips, președintele asociației care a realizat studiul în discuție, este de părere că nu poate fi tolerat faptul că supermarketurile nu reușesc să reducă cantitatea de deșeuri din plastic, chiar dacă știu foarte bine efectele dezastruoase ale poluării.

Numeroase țări au luat atitudine în ceea ce privește folosirea ambalajelor din plastic. Kenya a interzis în 2017 folosirea, realizarea sau importarea de pungi de plastic. Și Canada a luat atitudiine, angajându-se să nu mai comercializeze pungile din plastic sau paiele.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro